Horatius – Epodele

Poemele pe care noi le numim “Epode”, iar anticii mai curand “Iambi”, sunt texte de mici dimensiuni. Cea mai lunga, a cincea, numara o suta de versuri.Sunt in numar de saptesprezece, compuse in stilul lui Archilochos si al lui Hipponax, avand cel mai adesea un caracter satiric. Cea mai veche pare a fi a saisprezecea, care e posibil sa fi fost scrisa dupa batalia de la Philippi, cand infrangerea ridica in fata lui Horatius interdictia reintoarcerii in Italia. Tonul este personal, Horatius este tanar, si, desi cerul e plin de nori, nu accepta sa se lase prada disperarii. Cantec de banchet, adresat prietenilor, acest mic poem, scris in distihuri alcatuite dintr-un hexametru dactilic si un iamb “elegiac”, anunta lirismul Odelor. Predilectia cu care se incheie, rostita de centaurul Chiron in legatura cu Achille, elevul sau, contine, credem, reminiscente din cantecul Parcelor din poemul 64 catullian. Ceea ce repreinta deja o caracteristica a lirismului lui Horatius este simbolismul moral implicat intr-un tablou de natura, si totodata vointa de a refuza teama. Horatius vorbeste aici ca un adept al epicureismului, reluand in acelasi timp teme tratate deja de catre Alceu si de catre tragici.
Un numar destul de mare de Epode sunt piese de circumstanta, inspirate de cate o intamplare, adesori oarecare, din viata cotidiana. De pilda, a treia epoda, o amplificare amuzanta a consumarii unui fel de mancare prea usturoiat servit poetului de catre Maecenas – daca nu cumva este vorba aici de o aluzie la “moretum”. Alteori, precedentele literare servesc drept scuza pentru texte precum Epoda a VIII-a, scrisa impotriva unei femei batrane aflate in cautare de barbati; nu este sigur ca epoda a fost inspirata de o aventura a lui Horatius. Ulterior, Horatius isi va face un titlu de glorie din faptul ca “a adus in Latium iambii din Paros”, ceea ce nu este literalmente exact deoarece,inaintea lui, Valerius Cato compusese iambii imitati dupa Archilochos pentru a se razbuna