Legenda Romei


Se povesteste ca in vremurile de demult, pe cand lupii erau frati cu mieii si se jucau impreuna, traiau un imparat si o imparateasa. Si erau batrani, batrani, ca abia mai puteau sa mearga de cocosati ce erau. Si ei aveau doi feciori. Tare mandri erau de feciorii lor si mult ii mai iubeau caci erau indrazneti, puternici si buni cu toata lumea.
Si le-a venit vremea flacailor sa se insoare.Si-au luat doua mirese mandre si frumoase si au facut doua nunti strasnice de s-a dus vestea pana hat departe, in toate colturile imparatiei. Dupa o vreme imparatul si imparateasa s-au dus pe lumea cealalta, lasand imparatia in grija feciorilor. Inainte de a muri si-au sfatuit feciorii sa fie buni si iertatori, sa nu se certe intre ei si imparatia s-o conduca pe rand: un an un frate, un an celalalt si tot asa, in buna intelegere, ca niste frati buni ce erau.
In primul an a domnit fratele cel mare. Si a imparatit el cu blandete si dreptate un an de zile, dar cand a venit randul fratelui mai mic, cel mare nu l-a mai lasat si l-a aruncat in inchisoare si pe el si pe sotia lui. Acestia aveau o fetita. Ramanand fara parinti fata a fost crescuta de un boier, iar cand a crescut s-a maritat cu feciorul acestuia. Dupa un an a nascut doi baieti gemeni, frumusei si dragalasi ca doua margaritare. Si-i iubea mama ca pe lumina ochilor si-i dezmierda si-i legana cu multa dragoste si blandete.
Dar cand a aflat imparatul, unchiul lor, de nasterea celor doi copii, a trimis un slujitor intr-o noapte sa-i rapeasca si sa-i omoare, iar pe mama lor s-o arunce in inchisoare. Dar slujitorului i-a parut rau sa-i omoare pe copilasi asa ca i-a asezat intr-o albie si le-a dat drumul pe rau.




S-a dus albia la vale leganata de valuri multa vreme pana s-a oprit la marginea raului in niste ierburi. Locul era pustiu, departe de asezarile oamenilor, numai animalele salbatice isi aveau culcusurile pe acolo.
Trezindu-se si venindu-le foame,