Rolul conducator al Educatiei
IN DEZVOLTAREA PERSONALITATII





Protagonistul comunicarii nu este cuvântul, ci persoana în integralitatea sa de trup, minte, inima si suflet. Oricare din aceste dimensiuni constitutive în care a fost decompusa pentru comoditate, unitatea persoanei vorbeste într-un limbaj propriu, foloseste un mod expresiv propriu, care înainte de a fi decodat de partener, e descifrat în eu-l sau interior. În concluzie, trebuie sa fim limpezi în si cu noi însine pentru a putea comunica în mod profitabil cu celalalt.
Trupul, fie masculin, fie feminin, vorbeste limba lui, are gramatica lui. Antonio Raspanti observa despre bucurie: când persoana este bucuroasa, trupul se transforma: ochii, expresia lor, mimica se schimba;creste fluxul de sânge catre creier si sunt activati neuronii specifici. Nu este întâmplator ca pentru a vorbi de bucurie de cele mai multe ori se utilizeaza aforisme legate de corp: amuri de râs, a exploda de bucurie, a respira fericirea pri toti porii, a rade cu lacrimi, a râde din inima…Corpul este vehicolul bucuriei si casa acesteia.
Dar acelasi lucru se poate spune despre alte sentimente: tristete, frica, plictiseala, mânie, dezgust, gelozie, indiferenta, invidie, antipatie…Va fi deci oportun sa stim sa recunoastem vocea propriului trup în diferite sirutuatii: strângerea în stomac, un jiung în inima, un tremur al picioarelor, un nod în gât…O data recunoscut mesajul interior al fiecarui trup, ramâne sa fie comunicat, fara al cântarii „ mi-ai dat o durere de cap” , nu este o comunicare, ci o judecata. Dar în mod real, nu exista elemente obiective care sa permita un asemenea diagnostic: cine stie ce alti factori puteau provoca aceasta durere de cap? Mult mai corect ar fi dupa regurile comunicarii sa spunem: „ma doare capul”. Oricine este responsabil de ceea ce face si cum decide sa o faca. A-i învinovatii pe altii sau destinuri pentru propria reactie emotiva este cel mult o interpretare , nu totdeauna de sustinut si nu extensib