Principalele politici monetare
Monetarismul a debutat cu formularea lui Milton Friedman în 1956, a unei versiuni a teoriei cantitative, enuntând ideea cã moneda reprezintã unul din mijloacele importante de pãstrare a avutiei si cã cererea de monedã depinde partial de productia monetarã, rolul dobânzii în influentarea acesteia fiind mai putin pus în evidentã . Dacã cererea de monedã, sustine Friedman , este o functie stabilã a unor variabile mãsurabile si previzibile si daca se cunosc valorile acestor variabile atunci devine posibilã si previziunea acestora .O scoalã economicã priveste controlul masei monetare drept o conditie necesarã si suficientã pentru a asigura controlul inflatiei . Monetaristii au drept element convergent al conceptiei lor convingerea legatã de importanta schimbãrilor ofertei de bani in interpretarea corectã a cauzelor inflatiei .Recomandãrile specifice politicii economice promovate de cãtre monetaristi vizau atingerea unei rate stabile a cresterii ofertei de bani, astfel încât sã devinã posibil controlul inflatiei .Monetaristii considerã drept un fapt bine stabilit ideea cã "inflatia este întotdeauna si peste tot un fenomen monetar", asa cum a afirmat M. Friedman. Ei mai sustin de asemenea cã socurile monetare, care sunt expansiunile si contractiile monetare rapide, sunt o cauzã majorã a ciclurilor în economie. Însã o politicã monetarã activã de atenuare a efectelor indezirabile ale ciclurilor nu este recomandatã. Aceasta deoarece efectele politicii monetare sunt resimtite de economia realã cu mari si variabile întârzieri. Asadar, tentativele de a utiliza activ politica monetarã discretionara pentru a stabiliza ciclul este mai curând probabil sã înrãutãteascã lucrurile. De exemplu, dacã am experimenta o recesiune, o relaxare a politicii monetare azi, va avea principalul sãu impact peste aproximativ 2 ani. Între timp economia se poate sã-si fi revenit deja, astfel încât relaxarea politicii monetare abia dacã ar mai adãuga atunci gaz pe