LIMBAJUL „C”


Acest limbaj de programare, cu cel mai scurt nume posibil, a fost creat în 1971 de catre Dennis Ritchie si Brian Kernigham pentru dezvoltarea sistemului de operare UNIX. Istoria sa merita mentionata deoarece este relevanta pentru caracterizarea limbajului.
Asadar se punea problema conceperii unui sistem de operare universal, care sa poata functiona, teoretic, pe orice tip de masina – sistemul UNIX. Pentru aceasta era nevoie de un limbaj care sa exploateze toate posibilitatile unei masini, dar care nu putea fi limbajul de asamblare, deoarece el este specific masinii – o noua implementare presupunea rescrierea integrala a sistemului. Din aceasta dilema s-a putut iesi construind un limbaj de nivel înalt (initial limbajul B, ulterior limbajul C) care introducea si concepte de nivel scazut, hardware (registru, adresa, locatie de memorie absoluta etc).
Mai bine de 90% din sursele primului sistem de operare UNIX (implemetat pe o masina PDP-7) au fost scrise utilizând limbajul C, iar pentru restul modulelor s-a apelat la limbajul de asamblare. Sistemul astfel obtinut a fost distribuit cu programele în format sursa si cu descrierea noului limbaj folosit, cu intentia vadita de a-l transforma într-un sistem de operare universal.
Succesul nu a sosit imediat, dar era asigurat de noua metoda de lucru. Programatorii au fost incitati sa dezvolte acest sistem, extinzându-l cu noi module si sa-l implementeze pe alte masini prin rescrierea acelei minime parti sub 10% în limbaj de asamblare… „C” devenea un limbaj de referinta.
Principalele caracteristici ale limbajului sunt:
limbaj structurat de nivel înalt;
poseda concepte de nivel scazut, ceea ce permite exploatarea portabila a caracteristicilor intime unei masini. Spre exemplu,o varianta foarte des utilizata, poate fi declarata „register” (registru) si atunci ea va fi memorata într-un registru al microprocesorului, nu într-o locatie din memoria interna, marind (uneori considerabil) viteza de executie.
rutine de