Referat - Ion Creanga Umorul Si Limbajul

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 7 ani
Afisari
1843
Etichete
ion, creanga, umorul, limbajul
Descarcari
508
Nota
9 / 10 - 1 vot

Umorul si limbajul lui Creanga în “Amintiri din copilarie” si în “Povestea lui Harap-Alb”
Ion Creanga este socotit drept unul dintre cei mai mari scriitori ai poporului nostru. Mihail Sadoveanu îl situeaza pe Creanga alaturi de Ion Neculce, ca pe înaintasul si învatatorul sau. Critica literara l-a situat pe Creanga printre marii umoristi ai lumii, umorul fiind o nota importanta a creatiei sale. El e un scriitor profund original datorita umorului sau taranesc. Arta de povestitor trebuie cautata în stilul oral al exprimarii sale, stil încarcat cu expresiile înþelepciunii populare. Prin arta sa originala, Creanga e un clasic al literaturii române, dar si un umorist printre umoristii lumii, “cu valoare universala, daca prin universalitate întelegem expresia cea mai înalta a originalitatii nationale a unui scriitor.” Originalitatea lui Creanga consta în arta povestirii, în umorul povestilor, fantasticul folosit, eruditia paremiologica. În legatura cu eruditia paremiologica, Ion Creanga avea o cultura vasta si temeinica legata de studiul proverbelor si zicatorilor. El ia aceste vorbe de duh din popor si le introduce prin formula “vorba ceea”.
Umorul
Umorul face parte din întreaga creatie a lui Creanga, nelipsind din operele sale. Umorul lui Ceranga parcurge o întreaga gama. Autorului îi place sa glumeasca, poate si datorita firii sale voioase. Tonul povestirii e placut, degajat, autorul provocând permanent zâmbetul sanatos, privind totul dintr-o perspectiva care amuza, exagerând, zeflemisind sau autoironizându-se.
Creanga pune un mare accent pe umor în romanul “Amintiri din copilarie”, unde autorul îsi povesteste ispravile de demult cu mult umor si duiosie. Umorul este prezent în roman si în portretele pe care autorul le face diferitelor personaje. Pe rudele pagubite de cirese si cânepa le creioneaza astfel: “Mos Vasile era un carpanos si-un pui de zgârie brânza ca si matusa Marioara. Vorba ceea: a tunat si i-au adunat.”
Comicul e dat de placerea de a spune, de jovialitate si umor, de exprimarea mucalita. Pentru a stârni râsul, autorul foloseste ironia, zeflemeaua, scene comice, citate, expresii, vorbe de duh, tratarea comica a unor situaþii dramatice.
Sursele umorului sunt susþinute si prin zicatori rostite în versuri:
“La placinte
Înainte,
La razboi
Înapoi.”
“Voinic tânar, cal batrân
Greu se-ngaduie la drum.”
“Poftim punga la masa
Daca ti-ai adus de-acasa.”
“Ca e laie,
Ca-i balaie,
Ca e ciuta,
Ca-i cornuta.”
Creanga foloseste proverbe si zicatori care desi nu sunt rostite în versuri, sunt hazlii: “apara-ma de gaini, ca de câini nu ma tem”, “când nu sunt ochi negri saruti si albastri”, “cine poate oase roade, cine nu nici carne moale”, “fiecare pentru sine croitor de bine”. În roman, proverbele si zicatorile sunt prezente la tot pasul. Înspaimântat de amenintarea mosului care-l pacalise eliberând pupaza, baiatul fuge înapoi spre Humulesti zicând: “Vorba ceea: lasa-l mai! L-as lasa eu, dar vezi ca nu ma lasa el acum!” sau “Mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima de mila ce-mi este.”
Umorul e provocat si de exprimari surprinzatoare ca: “sa traiasca trei zile cu cea de alaltaieri” (zice Gerila la Ros Imparat), “pâna acum ti-a fost greu, dar de acum tot asa o sa-ti fie.” Alteori, cuvintele capata forme neasteptate sau sunt legate în combinatii surprinzatoare. Nica este întâmpinat de mos Chiorpec Ciubotariul cu urmatoarele cuvinte: “He, he, bine-ai venit nepurcele!”. Raposatul popa Buliga, poreclit Ciucalau e pomenit cu cuvintele: “Dumnezeu sa-l iepure!”; boala de care suferea Nica în 1848 e o “cinstita de holera”; scolarul Nica e uneori “slavit de lenes”.
Umorul e stârnit si de prezenta termenilor familiari, a caror menire e sa exagereze, sa îngroase, sa caricaturizeze: fetele sunt “dracoase”, iar baietii sunt “mangositi, gligani, coblizani, hosmalai, prostalai, ghiavoli”.
Voia buna e întretinuta si de placerea scriitorului de a presara povestirea cu expresii si vorbe de duh: “daca-i copil sa se joace, daca-i cal sa traga si daca-i popa sa citeasca”, “tot patitu-I priceput”, “ursul nu joaca de voie buna”, “e înaintat la învaþatura pâna la genunchiul broaste-i”, “de placinte râde gura, de varzare si mai tare”.
Alta sursa e vorbirea rimata, jocul de cuvinte cu acelasi sufix: “poate ca acesta-i vestitul Ochila, frate cu Orbila, var primar cu Chiorila, nepot de sora Pândila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila ori din târg de la sa-l Cati, megies cu cautati si de urma nu-i mai dati”.
Umorul e stârnit si prin alte procedee:
caracterizare ironica: fata Irinucai “era balcâza si lalâie de-ti era frica sa înnoptezi cu dânsa în casa”;
prin nume sau porecle comice: Torcalau, Trasnea, Chiorpec, popa Duhu, Gâtlan;
prin prezentarea unor oameni si scene care starnesc hazul, cum ar fi scena...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2020 - Referatele.org