Aristotel - analiza
Doua din cele mai cunoscute tratate ale sale, “Politica” si “Etica Nicomahica”, apartin domeniului practic al filozofiei. Lucrarile nu sunt “practice”, în sensul ca nu sunt manuale didactice. Din contra, ele abunda în analize si în argumente, bazându-se mai mult pe cercetari istorice si stiintifice. Ele sunt lucrari de filozofie practica; “practica”, deoarece scopul sau telul lor nu este de a oferi adevarul, ci de a schimba faptele.
Oamenii se disting de alte animale prin faptul ca poseda ratiune si putere de gândire. Oamenii “contin ceva divin - ceea ce numim intelect este divin”, iar intelectul nostru este “divinul înauntrul nostru”. Într-adevar fiecare dintre noi este un adevarat intelect, “caci el [intelectul] reprezinta ceea ce natura umana are mai nobil si mai elevat”.
Activitatea intelectuala nu este suficienta. Oamenii nu sunt indivizi izolati. “Omul”, scrie Aristotel, “este din natura un animal social”. Aceasta remarca nu este un aforism facut la întâmplare, ci o mostra de teorie biologica. “Animalele sociale sunt acelea care au o singura activitate în comun; asa sunt oamenii, albinele, viespile, furnicile si cocorii.”. “Si aceasta însusire este caracteristica omului, spre deosebire de toate vietatile, asa ca singur el are simtirea binelui si a raului, a dreptului si a nedreptului si a tuturor celorlalte stari morale. Comunitatea unor fiinte cu asemenea însusiri creeaza familia si Statul”.
Primul lucru demn de pus în evidenta în legatura cu ideea aristotelica de Stat este marimea acestuia. “Caci, daca din zece oameni nu s-ar putea constitui o cetate, o suta de mii n-ar mai constitui o cetate.” El nu si-a schimbat niciodata parerea ca micile orase-state erau cea mai propice - si cea mai naturala - forma de societate civila.
Un Stat, oricum ar fi el constituit, trebuie sa-si fie suficient siesi si sa atinga telul pentru care el exista. “Bunastarea”, care este telul Statului, este identificata cu “eudaimonia” (fericirea), care este sco