Vistieria
(1821) Începutul secolului al XIX-lea s-a caracterizat printr-o miscare exceptionalã pentru libertate socialã, restructurãri interne si afirmare nationalã. Generoasele idei ale revolutiei franceze, care sustineau dreptatea si egalitatea socialã. precum si dreptul la autodeterminare a popoarelor oprimate au cuprins întreaga Europã; imperiile absolutiste, lovite de forta geniului napoleonian pãreau a fi aproape de prãbusire, dar înlãturarea lui Napoleon Bonaparte a impus mentinerea vechilor structuri, însã în Peninsula Balcanicã, vointa de libertate, unitate si afirmare nationalã era din ce în ce mai greu de stãvilit.

La împlinirea unui secol de domnii fanariote, societatea româneascã era împiedicatã in dezvoltarea sa fireasca, de existenta unor de institutii si a unei clase politice dominatã de coruptie si dorinta de îmbogãtire rapidã prin jefuirea resurselor Principatelor Dunãrene, aceasta constituind o permanentã instabilitate. Mentinerea de cãtre Poartã a domniilor fanariote pãstra un sistem de extorcare fãrã egal în întreaga noastrã istorie; cumpãrarea domniilor costa sume enorme (exemplu elocvent cele 3 milioane de piastri date de Mihail Sutu); banii se obtineau prin venalitatea functiilor, orice slujbã având pretul sãu (recordul a fost detinut de Ioan Caragea care a vindut 4762 titluri de boierie pentru care a obtinut 20 de milioane de piastri); impozitele indirecte (vãmile si ocnele de exemplu) intrau în vistieria domnului.

Vistieria (bugetul) statului se constituia dintr-un impozit personal achitat de cãtre toti bãrbatii tãrii în vârstã de peste 16 ani, dar repartizarea era total inechitabilã, pentru cã mai mult de jumãtate din populatia tãrii (boierii, meamurile, clerul), era scutitã de contributie. Prin intermediul unui aparat administrativ lipsit de scrupule, banii erau încasati de la contribuabili prin intermediul celor mai brutale metode.

În aceste conditii, eforturile boierimii pãmântene pentru înlãturarea domnilor fanarioti si întãrirea in