TESTUL OMULUI


Desenul constituie o modalitate a functiilor de simbolizare în cadrul procesului de comunicare facând parte din structura si functionalitatea limbajului; este anterior limbajului oral si a constituit prima modalitate de comunicare între indivizi a unui continut de reprezentari, sentimente, credinte, temeri apartinând grotelor din istoria umanitatii .
Andre Levaj–Gauvhaine: bazat pe o bogata documentatie arheologica si antropologica, psihologica, stabileste ca: “ Seriile ritmice de bastoane sau puncte se pot urmari în existenta lor cam la sfârsitul paleoliticului superior; paralel cu incasii Amgarieni catre 30. 000 ani î.e.n. se adauga primele figuri; acestea sunt cele mai vechi opere de arta din toata istoria umanitatii si se observa ca implicarea în continutul lor a unei conversatii inseparabile de concepte cu un mare grad de organizare prin limbaj.
Acest mod de comunicare grafica este rezultatul maturizarii structurilor integratoare senzorio- motorii (atât la omul preistoric cât si la copil). Din studiile comparative se pare ca executarea acelorasi “mâzgâleli de baza“ este mai îndelungata pe scara genetica. Studiul lui Pbode Bellog asupra dezvoltarii mintale a copiilor pe baza desenelor facute de ei ofera posibilitatea unei comparatii subiective între desenul copilului prescolar, adultul primitiv si adultul preistoric.
H. Wallon; a studiat biodinamica bratului în spatiul grafic în functie de maturizarea actului functional vizo- motor, cu implicatiile sistemului de self- control.
L. Lucost: reuseste sa stabileasca relatia între vizo-motricitatea copilului în evolutie în spatiul grafic raport care sta la baza activitatii perfectibile a grafismului infantil;
W. Stern-A. Gessel: au demonstrat o strânsa corelatie a evolutiei formelor grafice realizate de catre copil cu etapa sa de dezvoltare neuromotorie si psihointelectuala.
Studiile re