Referat - Inceputurile vietii crestine pe teritoriul tarii noastre

Categorie
Referate Religie
Data adaugarii
acum 9 ani
Afisari
3152
Etichete
inceputurile, vietii, crestine, teritoriul, tarii, noastre
Descarcari
307
Nota
9 / 10 - 1 vot

                Inceputurile vietii crestine pe teritoriul tarii noastre
(Crestinismul daco-roman)
Intemeierea Bisericii noastre, a avut loc la Cincizecime, atunci cand  Duhul Sfant - in chipul unor limbi ca de foc - S-a pogorat asupra Sfintilor Apostoli, aflati in Ierusalim. Au fost botezati atunci ca la trei mii de suflete, constituindu-se astfel prima comunitate sau obste de credinciosi (cf. F. Ap., cap. II). Noua invatatura s-a propovaduit in Ierusalim, apoi in alte orase ale Tarii Sfinte, la inceput printre iudei. Din deceniul al cincilea al veacului intai, Sfintii Apostoli si-au inceput lucrarea misionara si in „lumea pagana”, potrivit poruncii pe care le-a dat-o Mantuitorul insusi inainte de inaltarea Sa la cer, de a invata si a boteza „toate neamurile” (Mat. 28, 19). Avem stiri doar despre lucrarea misionara a Sfintilor Apostoli Petru si Ioan, dar mai ales a Sfantului Pavel, din cartea „Faptele Apostolilor” (cu relatarea detaliata a celor trei „calatorii misionare” ale Sfantului Pavel) sau din Epistolele pe care le-au scris ei insisi. Trebuie sa retinem ca Sfantul Apostol Pavel si unii dintre ucenicii sai L-au propovaduit pe Hristos si in Peninsula Balcanica, deci in teritorii invecinate cu Dacia, unde traia pe atunci si o populatie traco-getica romanizata.
Sfantul Andrei, Apostolul geto-dacilor („scitilor”). Lucrarea misionara a celorlalti apostoli ai Mantuitorului printre „neamurile pagane” este cunoscuta numai din traditie, fixata in scris mult mai tarziu. Pe noi, ca romani, ne intereseaza activitatea Sfantului Andrei, care a predicat in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra, Dobrogea de mai tarziu, cunoscut in izvoarele antice sub numele de „Scitia”. In anul 46 al erei crestine teritoriul respectiv a fost cucerit de romani si anexat la provincia Moesia Inferior, iar in anul 297, in timpul lui Diocletian, a devenit o provincie aparte, numita „Scythia Minor”. Traditia privitoare la aceasta predica „apostolica” in Scitia este intalnita in lucrarea Despre apostoli a lui Hipolit Romanul, mort in cursul persecutiei imparatului Decius (249-251), iar in secolul IV apare in Istoria bisericeasca a episcopului Eusebiu de Cezareea Palestinei, care a preluat-o dupa o lucrare a marelui teolog, Origen din Alexandria (+254). In sprijinul evanghelizarii acestui teritoriu de catre Sfantul Andrei, se pot invoca si cateva „marturii indirecte”. Exista, de pilda, cateva colinde si creatii folclorice dobrogene si din stanga Prutului, care amintesc de trecerea apostolului prin aceste locuri. Cateva toponimice confirma acelasi lucru: „Paraiasul Sfantului Andrei”, „Apa Sfantului” sau „Pestera Sfantului Andrei” (aceasta se vede si azi in hotarul comunei Ion Corvin, in apropierea granitei romano-bulgare). Din Epistola Sfantului Apostol Pavel catre coloseni reiese ca si „scitii” au putut auzi cuvantul lui Dumnezeu (3, 11).
Fara indoiala ca Sfantul Apostol Andrei nu s-a limitat numai la predicarea Evangheliei si la botezul celor pe care i-a adus la Hristos dintre geto-dacii si grecii din coloniile intemeiate pe tarmul Marii Negre (Pontul Euxin), inca din secolele VII-VI i. Hr. El va fi hirotonit pe unii din cei veniti la Hristos ca episcopi si preoti, asa cum a facut si Sfantul Apostol Pavel in calatoriile sale. Numai asa se explica faptul ca cele mai vechi stiri privind organizarea bisericeasca sunt din Scytia Minor. De altfel, tot dupa traditie, Sfantul Andrei a hirotonit ca episcop de Odyssos (azi Varna, in Bulgaria, in apropierea granitei) pe ucenicul sau Ampliat, pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste la 31 octombrie. Episcopul (sau episcopii) peste care „si-a pus mainile” Sfantul Andrei au hirotonit, la randul lor, alti episcopi, preoti sau diaconi pentru teritoriul dintre Dunare si Mare si cel din stanga Dunarii, pentru a se asigura „succesiunea neintrerupta” a preotiei si care au devenit apoi propovaduitorii noii credinte - prin predica si botez - in randul autohtonilor geto-daci, iar mai tarziu daco-romani. Se poate afirma, deci, ca invatatura crestina a fost propovaduita pe o parte din teritoriul Romaniei de azi chiar de un Apostol al Mantuitorului, de Andrei „cel intai chemat”, incat, pe buna dreptate, crestinismul romanesc trebuie sa fie considerat „de origine apostolica”.
Crestinismul in Dacia. In anul 106, imparatul Traian a cucerit o parte din teritoriul fostului stat al geto-dacilor, condus de regele Decebal, care a fost transformat in provincie romana (Transilvania, Banatul, Oltenia si o parte din Muntenia de mai tarziu). In urma acestor schimbari de ordin politic-teritorial, s-au creat conditii favorabile pentru propagarea noii invataturi si in nordul Dunarii. Se poate vorbi de anumiti „misionari neoficiali” recrutati dintre colonisti, soldati din armata romana, negustori sau sclavi, care imbratisasera credinta crestina inainte de a veni in Dacia. In secolul al III-lea numarul acestor misionari „laici” a sporit prin anumiti captivi crestini - pe care gotii - stabilit...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2018 - Referatele.org