Referat - Caracterizarea Domnului Trandafir

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 7 ani
Afisari
2253
Etichete
caracterizarea, domnului, trandafir
Descarcari
569
Nota
7.33 / 10 - 3 voturi

14 februarie 2003
Naratiunea „Domnu’ Trandafir”, scrisa de Mihail Sadoveanu, a fost prima oara publicata în anul 1905, în revista „Albina”, apoi urmând sa fie publicata din nou în anul 1907 în volumul scriitorului, „La noi în Viisoara”. Ajuns la maturitate, scriitorul se întoarce pe meleagurile natale si evoca cu nostalgie întâmplarile copilariei, când se juca cu dracii de vârsta lui, si îsi aminteste chipul dascalului sau, Mihai Busuioc, aici supranumit „Domnu’ Trandafir”. Opera are o scriere autobiografica, scrisa sub forma de scrisoare (epistola) adresata unui prieten, unde scriitorul povesteste despre primii ani de viata, petrecuti în târgusorul Pascani. Dar, mai ales îl aminteste pe personajul principal al operei, dascalul Mihai Busuioc, caruia îi închina aceasta opera.
Prin caracterizarea directa, realizata de autor si alte personaje, reies urmatoarele trasaturi fizice:
„Era un om bine facut, putin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini. Când zâmbea, se aratau sub mustata tunsa scurt niste dinti lungi, cu strunga mare la mijloc. ”
Caracterizarea directa prezinta de asemenea si trasaturile morale, asa cum reies din fragmente: „… învatatura cealalta, sufleteasca (…) ne-o da (…) nu pentru ca trebuia si pentru ca i se platea, dar pentru ca avea un prisos de bunatate în el si pentru ca în acest suflet era ceva din curatenia unui apostol”, dascalul având un suflet cald, plin de bunatate, a format mintile si sufletele copiilor si a fost pentru ei un model de bunatate sufleteasca.
Îi învata din dragoste si devotament, fara a-i pasa de lume si de „viforul de nemultumiri” din jurul sau. Prin fragmentul: „Nu, Domnu nostru nu ne-a învatat niciodata din pricina ca se temea de cei mari”, autorul arata ca dascalul era devotat meseriei sale, pe care o facea cu pasiune si pricepere, era corect si cinstit.
Era un bun organizator, iar în acel coltisor de tara, el nefiind verificat de nimeni, putea sa faca ce dorea, dar el facea ceea ce considera ca era mai bine pentru scoala si pentru elevii sai.
Iubea copiii, pentru care era un adevarat parinte: „Îi era drag sa ne învete si parca eram copiii lui.”
Pe lânga un bun dascal, domnul Trandafir era si gospodaros: „Era foarte gospodaros si-i placea sa faca fiecare lucru cu rânduiala”, si vroia ca si elevii sai sa fie la fel. Într-o zi, pe când rânduia un car cu fân, iar copiii erau în clasa cu monitorii, dascalul primeste o vizita neasteptata.
Prin caracterizarea indirecta, prin analizarea faptelor, gândurilor, gesturilor, atitudinilor, vorbirii, framântarilor sufletesti, mediul de viata, ce apar în naratiune, descriere si dialog deducem urmatoarele fapte:
Domnul Trandafir îi învata pe copii sa-si respecte si sa îsi iubeasca neamul si tara, la fel cum iubea si el, îi învata sa creada în trecutul si vrednicia poporului român, i-a învatat lucruri de care nu-si mai aduc aminte, dar care au încoltit mai târziu, ca niste seminte bune.
Le dadea învatatura sufleteasca: „Când ne învata cum sa spunem poeziile eroice, vorbea tare si înalta în sus bratul drept.”
Dascalul a reusit sa le stârneasca interesul copiilor pentru învatatura si citit, muzica si pentru adevaratele valori, mai târziu ei ajungând sa iubeasca aceste lucruri: „Când trebuia câteodata, sâmbata dupa-amiaza, sa ne ceteasca din povestile lui Creanga, ne privea întâi blând, cu un zâmbet linistit, tinând cartea la piept, în dreptul inimii – si în banci se facea o tacere adânca”.
Datorita bunatatii lui si iubirii pe care o purtau pentru el, „… baietii învatau dupa puterile lor” si de teama de a nu-l dezamagi pe prea-iubitul lor dascal.
Era autoritar, stia când sa-i laude: „Brava baieti”, dar stia si când sa-i dojeneasca: „Mai domnule !”, aceasta fiind cea mai mare mânie a sa, dar baietii când o auzeau, le venea sa intre cu capul în pamânt de rusine.
Dascalul este politicos, respectuos si ospitalier cu strainii veniti si da dovada de bunele maniere, lasând deoparte munca, si ocupându-se de ei, nestiind cine erau acei oameni: „Ma rog, ce doriti dumneavoastra?” , „Ma rog, domnule, daca esti bun si nu te superi … cu cine am onoarea ?” , „Marie ! ia vezi ceva de racoreala ! (…) ia sedeti, va rog, colea, la umbra, în cerdac …”.
Curios, ca cine sunt acei musafiri, el îl întreaba pe unul din ei, ca cine sunt, iar acesta i-a zis ca acela era domnul ministru si ca el este inspectorul cutare, la acestea zise, dascalul da dovada de haz si de simtul umorului, raspunzându-i, mirat ca cineva ar veni sa-l verifice în acel coltisor al tarii: „Asta e prea-prea, si Domnul începe a râde cu hohot, (…) dar cum ai socoti dumneata ca am sa cred asemenea lucru ? Ce are sa caute ministrul aici, în saracia noastra ?” .
Înainte de afla cine erau, Domnu’ Trandafir este rugat sa tina o lectie. Dascalul tine o lectie normala, copiii dând dovada ca, datorita domnului Trandafir, au acumulat o cunosti...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2020 - Referatele.org