Dorinta
De Mihai Eminescu


Poezia a aparut in revista „ Convorbiri literare” la 1 septembrie 1876, impreuna cu poeziile „ Lacul”, „ Craiasa din povesti” si „ Melancolie”.
„ Dorinta” apartine genului liric si este o idila clasica ( o poezie de dragoste si de natura ).
Titlul este exprimat prin substantivul comun format cu sufixul „inta” de la substantivul „dor” , cuvant cu mare incarcatura afectiva.
Tema este aspiratia de implinire a iubirii ireale in mijlocul naturii.
In prima strofa intensitatea chemarii de dragoste este evidentiata de verbul „vino” la modul imperativ ; cadrul naturii ocrotitoare si misterioase unde doreste poetul sa-si traiasca fericirea este codrul cu izvorul „ Care tremura pe prund” , cu prispa de brazde si copacii aplecandu-si crengile ca un gest simplu si primitor. Fiecare din cele trei elemente are o semnificatie aparte : codrul-simbol al permanentei vegetale sugereaza eternitatea iubirii , personificarea izvorului ( prezent in fiecare din operele de dragoste ale lui Eminescu sub mai multe forme cum ar fi „apa” , „balta”) prin intermediul verbului „tremura”, epitetul metaforic „plecate (crengi)” si metafora „prispa cea de brazde” evidentiaza comuniunea dintre om si natura ocrotitoare, partasa la bucuria dragostei. Imaginile vizuale se contopesc cu cele auditive pentru a reda cat mai expresiv tabloul locului ocrotitor pentru poet ( „Care tremura pe prund” , „crengi plecate o ascund” )
In strofa a doua ca si in celelalte poezii eminesciene de dragoste si de natura ( „Sara pe deal” , „Lacul” , „Craiasa din povesti” ) iubirea este traitain planul visului. In asteptarea fiintei dragi , indragostitul isi imagineaza clipa mult dorita. Verbele la modul conjunctiv ( sa alergi, sa cazi , sa desprind , sa rad) sugereaza




posibilitatea implinirii aspiratiei; faptul ca sunt verbe de miscare releva intensitatea sentimentelor, la fel si adjectivul „intinse” prin care se surprinde nerabdarea