Poetul nepereche al literaturii romane, Mihai Eminesu, vede lumina zilei la 15.I.1950 la Ipotesti judetul Botosani si trece intr-o alta lume la 16.VI.1989 la Bucuresti.
Poezia „ Fiind Baiet…’’ este scrisa in anul 1978 si publicata postum surprinzând un episod sin adolescenta eului poetic.
Discursul eului poetic este la persoana I, marca a subiectivitatii, iar verbele sunt la timpuri trecute, dovada a unor întâmplari deja petrecute. Tineretea ca si adolescenta este considerata vasta maica a manitatii in care ruptura dintre om si univers nu s-a produs.
Astfel eul poetic se confunda, se identifica cu spiritul padurii.
Tabloul vizual si auditiv este realizat printr-o acumulare a detaliilor având rolul de a accentua lentuarea miscarilor.
Într-o natura paradisiaca, adolescentul lipsit de griji si ocrotit de lumina lunii, divinitate astrala a noptii, se lasa cuprins de magia cântecului padurii intrând în lumea visului si a basmelor.
În felul acesta evenimentele poetice se preschimba într-o poveste tipic romantica în care timpul real îsi pierde taria, dimensiunile facând loc fantasticului.
Din tei iese „ o nimfa a padurii ’’, o faptura de vis, de vraja al carei portret este surprins cu o acuratete halucinanta.
Frumusetea zânei este una tipica femeii eminesciene, fiind realizata printr-o condensare de epitete si comparatii: „ochii mari’’, ’’micul picior,, ’’paru-i blond si moale ca matasea,, ’’brumaz alb,, ’’trupul ei cel alb,,.
In ultima strofa, cititorul atent poate sesiza ca eul poetic insista asupra unicitatii experientei si asupra timpului evenimentului: „si, ah, era atâta de frumoasa”.
Interjectia „ah” marcheaza regretul de pe o altfel de lume, dar mai ales este constientizat momentul de ruptura deoarece nimfa, padurea, vârsta adolescentei, toate apartinând unui trecut unic, fascinant care poate reînvia numai prin poezie.
...