Gesturile

VITORIA LIPAN este unul dintre cele mai complexe personaje feminine din literatura noastra.
Ea este caracterizata înca din expozitiune, care o prezinta stând singura pe prispa, torcând si amintindu-si de legenda pe care Nechifor o spunea la nunti si cumatrii. Efortul ei de a evoca glasul si chipul sotului o caracterizeaza indirect pe eroina, dovedind dragoste adânca pentru tovarasul ei de viata.
Descrierea devine procedeu de caracterizare, potretul fizic pe care i-l face naratorul în care elementul central îl constituie ochii, sugereaza o frumusete deosebita, desi discreta: („Ochii ei caprui, în care parca se rasfrângea lumina castanie a parului, erau dusi departe...”, „Acei ochi aprigi si înca tineri...”).
Gesturile sunt o modalitate de caracterizare indirecta, precizia si îndemânarea cu care toarce dovedesc harnicie, în timp ce atitudinea ei absenta sugereaza îngrijorarea.
Motivul îngrijorarii Vitoriei este prezentat laconic.
Îngrijorarea eroinei creste gradat o data cu trecerea zilelor, asa cum dovedeste încercarea ei de a gasi putina alinare la preotul satului si chiar la baba Maranda, vrajitoarea în a carei stiinta nu crede.
Faptele ei arata (indirect) un mod de a trai traditional, în conformitate cu normele nescrise ale lumii stravechi careia îi apartine.
Pe Vitoria o tulbura si mai mult semnele, visul în care îsi vede sotul „calare cu spatele, întors catre ea, trecând spre asfintit o revarsare de ape”, vis pe care îl spune si parintelui.
Vitoria este caracterizata indirect si prin relatiile sociale, dar mai ales prin raporturile dintre ea si copii. Pe Gheorghita îl primeste cu bucurie, semn al dragostei de mama. Toate gesturile îi dovedesc afectiunea pe care încearca totusi sa si-o ascunda („Vitoria îl primi cu bucurie si îl saruta pe amândoi obrajii, dupa care trecu în alta odaie si se încuie pe dinlauntru ca sa poata plânge singura...”).
Semn al dragostei materne este si masa buna pe care i-a pregatit-o.
Faptul ca îi cere lui Gheorgh