Incipitum

Într-o opera literara, incipitul si finalul au un rol important deoarece, prin intermediul lor, cititorul e introdus în universul fictional al cartii în calitate de martor al unei vieti imaginare si readus, în final, în lumea reala, concreta.
Incipitul provine din latinescul „incipitum”, ceea ce înseamna „început” si e secventa introductiva a unui text narativ în care sunt trasate reperele spatio temporale si sunt prezentate personajele. De asemenea, poate contine comentariul preliminar al naratorului si sugestii privind desfasurarea actiunii si finalul întâmplarilor. Finalul e pasajul care încheie actiunea, marcând stingerea conflictului. Acesta poate reda deznodamântul operei si poate fi închis, însemnând ca da o rezolvare conflictului, sau deschis, însemnând ca nu rezolva conflictul.
În continuare, voi ilustra rolul incipitului si al finalului în romanul realist-obiectiv „Ion” de liviu Rebreanu.
Proza lui Rebreanu reprezinta în literatura româna un incontestabil reper de modernitate deoarece scriitorul muta accentul de pe datele si determinarile exterioare ale viatii omului, asupra zonelor mai profunde, apartinând sulfetului si constiintei. Romanele sale, diverse ca factura, se reunesc sub dorinta scriitorului de a purta deasupra suvoiului vietii o oglinda care sa reflecte nu doar aparenta lucrurilor, ci si ceva din miezul lor ascuns.
Publicat în 1920, dupa exercitiul stilistic din nuvelele ce prevesteau realismul dur al scriitorului, romanul „Ion” reprezinta un moment semnificativ în evolutia prozei românesti.
Ca roman realist traditional, „Ion” ilustreaza tipul numit de Nicolae manolescu „roman doric”, având actiune cronologica, perspectiva narativa omniscienta, personaje tipice si viziune veridica. Trasaturile de roman realist se evidentiaza în obiectivitatea viziuniiîn sensul prezentarii impersonale a realitatii, cu toate ca scriitorul nu înregistreaza cinematografic realitatea.
Discursul epic subliniaza, prin claritate si coerenta, caracterul de