Referat - ION- De L

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 7 ani
Afisari
1947
Etichete
ion
Descarcari
357
Nota
9 / 10 - 1 vot

ION
Adevarata masura a fortei creatoare a lui Liviu Rebreanu o atesta, asadar, romanele lui. Primul în timp este Ion, aparut în 1920, an care ramâne, datorita acestei împrejurari, o data de prima însemnatate în istoria prozei românesti.
Înainte de Ion, romanul românesc înregistrase câteva momente însemnate, datorita lui Nicolae Filimon cu Ciocoii vechi si noi, lui Slavici cu Mara, lui Duiliu Zamfirescu cu Viata la tara si Tanase Scatiu, iar dintre scriitorii generatiei lui Rebreanu se manifestasera cu succes în roman Agârbiceanu prin Arhanghelii si Sadoveanu prin Neamul Soimarestilor.
Dintre toti acestia, cel mai apropiat de Rebreanu, prin structura sufleteasca, prin anume laturi ale formatiei, inclusiv mediul prim de viata, prin felul de a privi în existenta si modalitatea preferata de expresie artistica este Ioan Slavici. Acesta zugravise în nuvelele si romanele lui aspecte sociale semnificative din viata satului transilvanean, precum si figuri omenesti viguroase turmentate de pasiuni violente, însetate de avere, pastrând în genere fata de ele o atitudine neutra, lasându-le sa se miste liber în fictiunea literara. Sunt atribute care, cu un suflu epic mai cuprinzator prin aria observatiei sociale si mai profund prin forta de scrutare a sufletului omenesc, cu simt clasic al compozitiei si obiectivitate a relatarii, purificat deplin de tendinte moralizatoare, se vor regasi în romanele lui Liviu Rebreanu, evident ca expresie a unor afinitati structurale, nu a relatiei de influenta. Cât despre modelele lui, acelea de la care a plecat si a caror înrâurire se poate identifica, ele sunt în primul rând marii romancieri straini: Tolstoi, Balzac, Flaubert, Zola.
Dar, spre a întelege cum se cuvine romanul Ion, este nevoie de o scurta revenire la starea prozei noastre epice de inspiratie rurala în momentul aparitiei lui. În aceasta privinta, atât semanatorismul, cât si poporanismul, cu diferentele de rigoare existente între ele, dar înrudite în chip substantial, proiectau asupra taranimii o viziune lipsita de autenticitate, cu exces de aspecte sumbre, menite sa stârneasca mila si sa aduca, pe calea reformelor, un spor de dreptate sociala, în cazul celei de-a doua. Laturile acestea extraestetice, prezente în amândoua curentele, faceau ca substanta însasi a naratiunii ca modalitate epica sa fie invadata de lirism, de asa natura încât un cercetator ca Tudor Vianu a putut vorbi despre o adevarata criza a artei românesti de a povesti în deceniul 1910-1920.
Într-o asemenea situatie, a aparut romanul Ion.
Geneza scrierii se poate urmari dupa marturisirile lui Rebreanu însusi. Procesul creator a fost îndelungat si esenta lui consta în sudarea într-o viziune unitara a trei experiente de viata traite, distantate între ele prin ani si fara legatura cauzala de la una la alta. Evident, lecturile scriitorului si-au revarsat si ele seva lor de semnificatie în fluxul sufletesc stârnit de cele trei experiente de viata.
Prima dintre experiente reiese dintr-o marturisire a lui Liviu Rebreanu: “Ion îsi trage originea dintr-o scena pe care am vazut-o acum vreo trei decenii. Era o zi de început de primavara. Pamântul jilav, lipicios. Iesisem cu o pusca la porumbei salbatici. Hoinarind pe coastele dimprejurul satului, am vazut un taran, îmbracat în straie de sarbatoare. El nu ma vedea…Deodata s-a aplecat si a sarutat pamântul.
L-a sarutat ca pe o ibovnica…”. Gestul a fost înregistrat pentru pitorescul lui în sine, fara a i se atribui atunci o semnificatie precisa.
Adevarul relatarii lui Rebreanu nu se poate pune la îndoiala, dar trebuie aratat ca un gest asemanator cu cel observat de el înfaptuieste si eroul Buteau din romanul La terre al lui Emile Zola.
Cea de a doua experienta de viata autentica i-a fost transmisa scriitorului de sora sa Livia si formeaza substanta nuvelei Rusinea. Este vorba de patania unei fete bogate de la tara, Rodovica, amagita de un flacau sarac si supusa, din aceasta cauza, celor mai cumplite batai de catre tatal sau. În chip evident, aceste fapte, cu modificarile de rigoare se regasesc în Ion, constituind esenta raporturilor dintre erou, de o parte, Ana si tatal ei, Vasile Baciu, de alta parte.
A treia experienta este constituita de impresia puternica pe care i-a lasat-o lui Rebreanu convorbirea cu un fecior de la tara, Ion al Glanetasului, istet si vrednic, împovarat de greutati si deznadajduit, pentru faptul ca nu avea pamânt.
Calea sintezei între aceste trei momente de viata, atesta în continuare Rebreanu, a fost atribuirea catre Ion al Glanetasului, cu motivarile sociale si sufletesti necesare si a faptelor apartinând, în realitatea traita, autorilor celorlalte doua momente. Trebuie însa subliniat ca, potrivit dramatismului structural al constiintei scriitorului, sinteza astfel realizata nu a anulat asperitatile si contradictiile specifice fiecarui momen...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2020 - Referatele.org