ION ROTARU despre
MARIN PREDA




Dupa cum s-a mai spus, în romanul Morometii, în primul volum mai lent - pentru ca “timpul era foarte rabdator” – în al doilea mai dinamic – pentru ca “timpul nu mai avea rabdare” - Marin Preda realizeaza o monografie literara a satului din Câmpia Dunarii , considerat în doua momente istorice hotarâtoare : în anii imediat premergatori celui de-al doilea razboi mondial si anii transformarii socialiste a agriculturii . Din multilateralitatea de aspecte oglindite în roman ne propunem sa desprindem chipul cum scriitorul vede scoala din mediul rural în timpul copilariei sale . Pentru aceasta ne vom opri analitic asupra ultimelor doua capitole din cea de-a doua parte a primului volum., unde se nareaza serbarea de sfârsit de an , de la scoala din Silnistea – Gumesti.
Principalele secvente ale textului ales sunt în numar de trei : discursurile succesive ale celor doi dascali , directorul Toderici si învatatorul Nita Teodorescu , urmate de episodul premierii scolarilor care aduce în prim plan pe elevul Moromete Niculaie si , din nou , pe tatal sau, eroul principal al cartii .
Ca în aproape tot ce a scris Marin Preda, personajele se realizeaza prin comportament , prin modul lor de a vorbi si gesticula, comentariul prozatorului limitându-se la strictul necesar . Toderici , directorul scolii , întruchipeaza suficienta semidoctismul , îngâmfarea si mai ales prostia agresiva , caracteristice unei parti dintre intelectualii rurali din perioada antebelica, deveniti pe atunci unelte ale guvernarii . Proptindu-se grosolan cu pumnii în catedra , el se adreseaza cu un oficial “Domnilor!” , cu glas tare , repetat abuziv si “nepoliticos, uitând ca în fata sa , pe scaune , se aflau si doamne” ( ultima remarca este un mod ironic specific de observatie a lui Marin Preda , data fiind componenta adunarii ). Metoda folosita de prozator în descrierea cuvântarii directorului este sarja caricaturala. Toderici e o specie de