LUCEAFARUL
Despre felul cum s-a nascut marele poem romantic, capodopera a creatiei lui Eminescu a lasat marturie însusi poetul. Din marturia sa reiese ca pornind de la o sursa, de la un izvor popular poemul a trecut printr-un îndelungat proces de creatie. Dupa ceea ce spune rezulta ca principala sursa de inspiratie a fost un basm popular românesc cules si punlicat într-un memorial de calatorie, aparut la Berlin în 1861 de catre germanul Kunisch. Basmul se intitula Fata din gradina de aur. În acelasi memorial de calatorie Kunisch a mai publicat un basm care asemenea a fost cunoscut de Eminescu, a preluat ceva si din aceasta, dar sursa principala ramîne “Fata din gradina de aur”.
În basmul publicat de Kunisch este vorba despre o frumoasa fata de împarat pe care tatal ei o închide într-un castel înconjurat de o gradina de aur pentru a nu fi vazuta de ochii unui muritor. De fata de împarat se îndragosteste un zmeu, dar fata speriata de nemurirea lui îl refuza. Zmeul insista iar fata îi cere acestuia sa fie muritor de rînd ca si ea. Pentru ai dovedi dragostea zmeul se duce la creator sa-l dezlege de nemurire, dar acesta î-l refuza. Întors pe pamînt zmaeul vede ca fata se îndragosteste întretimp de un frumos flacau, din fecior de împarat care reuseste s-o rapeasca. Furios zmeul îi desparte pe cei doi aruncînd peste fata o stînca iar pe el îl lasa sa moara de durere într-o vale fabuloasa a amintirii.
Eminescu valorifica acest basm în perioada berlineza într-un poem cu titlul Fata în gradina de aur, dar în poemul creat autorul modifica unele lucruri si mai ales finalul. Razbunarea zmeului din basm i se pare prea dura, nepotrivita cu superoritatea unei fiinte nemuritoare; astfel ca în poem zmeul n-o mai omoara pe fata ci rosteste cu amaraciune un blestem: "un chin s-aveti: de-a nu muri odata".
Dupa 1880 acest poem ramas în manuscris va fi prelucrat în cinci variante si transformat într-un cîntec liric în care povestea mai veche trnsformata si aceasta devine pretextul alegoric al unei meditatii romantice, filosofice asupra geniului, dar si asupra conditiei omului ca fiinta sfîsiata de contradictii. În noua creatie izvoarele folcloorice se întîlnesc cu cele filosofice, mitologice, culturale si chiar autobiografice. În forma în care noi o cunoastem astazi poemul a aparut în 1883 în Almanahul Societatii Cultural-literare “România Juna” din Viena. În acelasi an poemul va fi inclus apoi în volumul îngrijit de Titu Maiorescu intitulat Poezii.
Compozitia si structura poemului
Faptul ca la originea poeziei se afla un basm ne duce la concluzia ca si noua creatie ar trebui sa fie o compozitie epica. Din basm poemul a pastrat doar schema epica, cadrul. Formula de la început tine tot de epic. Prezenta unui narator care povesteste la persoana a 3-a existenta personajelor, constructia gradata a subiectului, marele numar de vorbe specifice povestirii precum si prezenta dialogului cu formule specifice de adresare, toate acestea dau poemului un caracter epico-dramatic.
Si totusi poemul Luceafarul este o creatie lirica. Schema epica este doar cadrul iar întîmplarile si personajele sînt defapt simboluri lirice, metafore prin care se sugereaza idei filosofice, atitudini morale, stari sufletesti si o anumita viziune poetica.
Aceasta interferenta de genuri este caracteristica romantismului si dau poemului mare profunzime. Ceea ce priveste compozitia poemului se constata existenta a patru tablouri:
1) Dragostea dintre fata de împarat si Luceafar
2) Idila dintre Catalin si Catalina
3) Calatoria Luceafarului spre Demiurg pentru a cere dezlegare de nemurire
4) Reîntoarcerea Luceafarului la locul lui pe cer si constatarea ca fata de împarat nu s-a putut rupe din cercul ei strîmt
Din punct de vedere structural exista doua planuri, cel terestru uman si planul cosmic universal. În primul tablou cele doua planuri se întîlnesc prin dragoste.
În tabloul al doilea avem doar planul terestru.
În tabloul al treilea este prezent doar planul cosmic.
În tabloul al patrulea avem din nou prezente cele doua planuri.
COMENARIU
Poemul Luceafarul este un poem romantic pe tema destinului omului de geniu. Poemul se desfasoara pe un vag fir epic într-o suita de metafore si simboluri prin care se sugereaza idei filosofice. Este deci în egala masura un poem de dragoste si un poem filosofic.
Primul tablou ne prezinta o fantastica poveste de iubire între doua fiinte apartinînd unor lumi diferite. Contemplînd de la fereastra dinspre mare a castelului Luceafarul de seara se îndragosteste de o preafrumoasa fata de împarat. Fata la rîndul ei este cuprinsa de acelasi sentiment. În conceptia fetei Luceafarul este un spirit, pentru chemarea caruia trebuie o formula magica de descîntec. Descifrînd alegoria, putem spune ca sensul ei este ca pamînteanul aspira catre absolut.În timp ce spiritul aspira simte nevoia concretului. Pe...