Baltagul
De Mihail Sadoveanu
Mihail Sadoveanu, autorul acestei opere a fost unul dintre marii prozatori ai secolului al XX-lea. Opera sa cuprinde povestiri, nuvele si romane. Temele esentiale ale creatiei sadoveniene sunt istoria (“Fratii Jderi”, “Neamul Soimarestilor”), viata satului românesc (“Hanu Ancutei”, “Baltagul”), natura (“Dumbrava minunata”, “Tara de dincolo de negura”), conditia umana (“Locul unde nu s-a întâmplat nimic”, “Haia Sanis”).
Încadrat în “monumentul sadovenian”, romanul “Baltagul” este o opera reprezentativa a scriitorului sau, iubitor al oamenilor de sub cetina brazilor. Conceput într-un timp relativ scurt, “Baltagul” se constituie ca o monografie a satului moldovenesc de la munte, având ca puncte de plecare trei balade populare: Salga, din care preia setea de dreptate a eroinei; Dolca, care înfatiseaza prietenia dintre om si animalul credincios si Miorita, din care sunt preluate simbolul, structura epica si conflictul, si fata de care reprezinta o replica si o continuare în acelasi timp. Motto-ul din “Miorita”: “Stapâne, stapâne,/ Mai cheama s-un câne…”, l-a facut pe criticul literar George Calinescu sa afirme ca “Baltagul reprezinta o Miorita în dimensiuni mai mari”.
Realizat în numai saptesprezece zile si publicat în 1930, romanul reprezinta un poem al naturii si al sufletului omenesc.
Opera prezentata este o opera epica, adica un gen literar în care naratiunea, descrierea si dialogul altereaza, accentul cazând asupra naratiunii. Romanul este o specie a genului epic în proza, cu actiune mai complicata si de mai mare întindere decât a celorlalte specii epice în proza, desfasurata pe mai multe planuri, cu personaje numeroase.
Ca structura, “Baltagul” este alcatuit din trei parti care formeaza trei nuclee epice: asteptarea lui Nechifor Lipan, cautarea lui si pedepsirea ucigasilor, toate acestea, fiind prezentate în toate cele cinci momente ale subiectului.
Romanul începe cu o legenda populara despre împartirea pe care a facut-o Dumnezeu la începutul lumii, la care ciobanii au ajuns ultimii, pentru ca aveau mult de mers si nu s-a mai putut face nimic, în schimb Atotputernicul, pentru ca îi erau dragi le-a dat o inima linistita, dar ei tot la munte au ramas, ducându-si traiul în conditii aspre. Apoi expozitiunea se continua cu prezentarea situatiei initiale. Timpul actiunii este limitat, întâmplarile petrecându-se de toamna pâna primavara, adica de la plecarea oilor la iernat pâna la întoarcerea acestora la pasunat (transhumanta). Locul desfasurarii actiunii este însa amplu, cuprinzând muntii stâncosi ai Moldovei si deplasarea actiunii în diverse localitati precum Borca, Suha, Sabasa si Dorna.
În aceasta parte, autorul include elemente de monografie a satului, unde oamenii traiesc în respectul traditiei, caci barbatii sunt mai mult plecati cu oile, iar femeile pastreaza unitatea familiei. Vitoria Lipan este o reprezentanta a acestei lumi, fiind nelinistita de plecarea sotului la Dorna, ea cauta sprijin la preotul satului, la manastire, apoi merge la vrajitoarea satului si în cele din urma depune o reclamatie la Prefectura.
Disparitia lui Nechifor constituie intriga, drept urmare femeia pleaca în cautarea sotului, fiind convinsa ca acesta nu se va mai întoarce. Ea se conduce în cautarea ei dupa semnele aparute în vis sau dupa cele pe care i le transmite natura.
Partea a doua a operei, adica desfasurarea actiunii, înfatiseaza drumul Vitoriei prin munti. Ea întreaba de omul “cu caciula brumarie”, prima urma descoperind-o la potcovar, apoi ea reconstituie fiecare urma a barbatului ei pâna la Dorna. Aici afla ca a avut loc o mare vânzare de oi si ca Nechifor Lipan a cedat o turma altor doi ciobani, cu care a plecat apoi în munti la iernat.
Sadoveanu include alte elemente de monografie: un botez si o nunta, în ambele Vitoria se comporta dupa datina. De la Dorna va reconstitui drumul celor trei oieri pâna la Suha si Sabasa, unde “omul cu caciula brumarie” nu mai apare în amintirea oamenilor.
Partea a treia a romanului se aseamana cu un demers politienesc, caci fara ajutorul autoritatilor, Vitoria descopera mai întâi câinele disparut, pe care-l tine ascuns, apoi pe cei doi vinovati. Va descoperi în continuare cu ajutorul câinelui osemintele lui Nechifor Lipan si ale calului sau. Abia dupa aceasta va cere ajutorul autoritatilor. Ea va reusi cu viclenie si abilitate “sa îi întepe cu vorba” pe cei doi ciobani si îl determina pe subprefect sa faca o ancheta, urmarind nu un furt de oi, ci o crima.
Înmormântarea sotului Vitoriei presupune un adevarat ritual: car împodobit cu cetina, buciumasi, bocitoare si preoti, bucate împartite pentru pomenirea mortului si praznic la care este poftita multa lume.
Acum, în fata oamenilor, Vitoria reconstituie crima si îi învinuieste pe faptasi de aceasta. Cel care l-a lovit pe Nechifor Lipan cu baltagul, Calistrat Bogza...