Referat - Luceafarul - Comentariu

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 7 ani
Afisari
1689
Etichete
luceafarul, comentariu
Descarcari
432
Nota
9 / 10 - 1 vot


Luceafarul
de Mihai Eminescu
(Comentariu)
Una din creatiile îndelung elaborate de poet este "Luceafarul", aparut pentru prima data în 1883 în "Almanahul societatii academice social-literare România juna din Viena". Acestui poem, Eminescu i-a închinat - cu întreruperi - peste opt ani de munca, plecând de la o tema de inspiratie folclorica, poetul a ajuns la un poem cu caracter simbolic, în care elementele de baza servesc la exprimarea unei conceptii despre iubire, viata si lume rezumata în strofa finala a poemului.
La Eminescu asa cum spunea si Slavici în "Amintirile" sale, exista neaderenta organica între viata practica, atât de intens închinata actiunii si unele postulate ale gândirii schopenhauriene, adoptate teoretic. Deceptia l-a facut pe marele poet sa primeasca, ca o mângâiere, ca un calmant al suferintei, concluzia necesitatii însingurarii si a renuntarii, cu atât mai tragica cu cât era mai nepotrivita cu datele fundamentale ale fiintei sale. De aceea "Luceafarul" reputat ca o drama a renuntarii la dragoste, e în acelasi timp o drama a cunoasterii. Poemul, concluzie a vietii si gândirii eminesciene, e cu atât mai tragic cu cât realizeaza rasturnarea ierarhiei valorilor din opera tineretii.
Fondul de idei al "Luceafarului" se bazeaza pe autogonismul dintre superioritatea creatorului de geniu si lumea marginita în care traieste, sau urmarind întocmai firul poemului, aspiratia geniului de a fi alaturi de oameni si neputinta lui de a realiza aceasta, din cauza superficialitatii si marginirii lor.
Noi vedem în simbolul luceafarului însasi drama existentei poetului, care si-a desavârsit creatia opunându-se tendintelor distrugatoare ale reactiunii din epoca sa.
Scris la sfârsitul secolului al XIX-lea, în cadrul unei orânduiri ostile oricarui creator apropiat de popor, poemul are o puternica baza de adevar.
Dupa chiar marturia lui Eminescu, "Luceafarul" a fost inspirat de unul din basmele publicate de folcloristul R. Kunish într-un volum de schite si povestiri printre care se aflau si doua basme culese din Muntenia. Unul dintre ele a fost prelucrart de poet în versuri, sub titlul "Fata din gradina de aur". Este vorba aici de un împarat care avea o fata atât de frumoasa încât, pentru a o pune la adapost de privirea muncitorilor, i-a construit "în vale stearpa" unde stânci de paza înconjurau mareata adâncime, un palat din pietre scumpe, cu nenumarate sali si gradini si a pus-o sub paza unui fioros balaur.De frumusetea fara seaman a fetei aude un fiu de împarat, Florin, care ajutat de Sfintele Miercuri, Vineri si Duminica, reuseste sa ajunga pâna la palatul frumoasei si sa rapuna balaurul. În acest timp un zmeu care o vazuse întâmplator se îndragosteste de dânsa si:
"Nascut din soare, din vazduh, din neua,
De-amarul ei se prefacu în stânca."
Lasându-se sa cada din înaltimea cerului în palat, zmeul i-a chipul unui tânar de o rara frumusete, îi marturiseste fetei iubirea si o roaga sa mearga cu el în tinuturile nemuririi, domnita refuza:
"Frumos esti, dar a ta nemurire
Fiintei trecatoare e pieire."
Zeul pleaca reîntocându-se a doua zi prefacut în ploaie si luând din nou chipul unui tânar fermecator îsi repeta chemarea. Frumoasa îi raspunse ca va fi iubita lui doar daca renunta la nemurire. Basmul continua cu înâlnirea dintre Florin si fata care, îndragostita de data de dânsul, se lasa rapita din palat. Zmeul urcat la cer pentru a-l ruga pe Dumnezeu sa-l faca muritor, asculta îndemnul acestuia si priveste pe pamânt, unde vede pe cei doi fugari si:
"Fiti fericiti-cu glasu-i stins a spus-
Atât de fericiti, cât viata toata
Un chin s-aveti: de-a nu muri de-o data."
În versiunea definitiva a "Luceafarului" au ramas elemente din iubirea zmeului pentru tânara fiica de împarat, dar modificate, dupa cum schimbata este întreaga structura a poemului mergând pâna la tehnica versului.
Compozitia "Luceafarului" este relizata pe doua planuri: iubirea astrului nemuritor pentru frumoasa Catalina si dragostea dintre aceasta si pajul Catalin. Poemul începe cu introducerea traditionala a basmelor:
"A fost odata ca-n povesti
A fost ca niciodata
Din rude mari împaratesti
O prea frumoasa fata."
În continuare se povesteste iubirea care se-nfiripa între fata de împarat si Luceafar. Privind noaptea în oglinda tremurul stralucirii lui, pe buzele fetei rasare chemarea:
"O dulce-al noptii mele domn
De ce nu vi tu? Vina!"
"Cobori în jos luceafar blând,
Alunecând pe-o reza…"
Luceafarul se desprinde din înaltime si aruncându-se în mare, devine un tânar de o frumusete stranie "cu par de aur moale", "cu fata alba ca de ceara" si ochi scânteietori.
La rugamintea ...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2021 - Referatele.org