LUCEAFARUL
Despre felul cum s-a nascut marele poem romantic, capodopera a creatiei lui Eminescu a lasat marturie însusi poetul. Din marturia sa reiese ca pornind de la o sursa, de la un izvor popular poemul a trecut printr-un îndelungat proces de creatie. Dupa ceea ce spune rezulta ca principala sursa de inspiratie a fost un basm popular românesc cules si punlicat într-un memorial de calatorie, aparut la Berlin în 1861 de catre germanul Kunisch. Basmul se intitula Fata din gradina de aur. În acelasi memorial de calatorie Kunisch a mai publicat un basm care asemenea a fost cunoscut de Eminescu, a preluat ceva si din aceasta, dar sursa principala ramîne “Fata din gradina de aur”.
În basmul publicat de Kunisch este vorba despre o frumoasa fata de împarat pe care tatal ei o închide într-un castel înconjurat de o gradina de aur pentru a nu fi vazuta de ochii unui muritor. De fata de împarat se îndragosteste un zmeu, dar fata speriata de nemurirea lui îl refuza. Zmeul insista iar fata îi cere acestuia sa fie muritor de rînd ca si ea. Pentru ai dovedi dragostea zmeul se duce la creator sa-l dezlege de nemurire, dar acesta î-l refuza. Întors pe pamînt zmaeul vede ca fata se îndragosteste întretimp de un frumos flacau, din fecior de împarat care reuseste s-o rapeasca. Furios zmeul îi desparte pe cei doi aruncînd peste fata o stînca iar pe el îl lasa sa moara de durere într-o vale fabuloasa a amintirii.
Eminescu valorifica acest basm în perioada berlineza într-un poem cu titlul Fata în gradina de aur, dar în poemul creat autorul modifica unele lucruri si mai ales finalul. Razbunarea zmeului din basm i se pare prea dura, nepotrivita cu superoritatea unei fiinte nemuritoare; astfel ca în poem zmeul n-o mai omoara pe fata ci rosteste cu amaraciune un blestem: "un chin s-aveti: de-a nu muri odata".
Dupa 1880 acest poem ramas în manuscris va fi prelucrat în cinci variante si transformat într-un cîntec liric în care povestea mai veche trnsformata si aceasta devine prete