Referat - Mihail Sadoveanu

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 7 ani
Afisari
4027
Etichete
mihail, sadoveanu
Descarcari
473
Nota
9.5 / 10 - 2 voturi

Mihail Sadoveanu
(1880-1961)
„Hanu Ancutei”
„Prin gura sa vorbeste un singur om , simbolizând o societate arhaica, dar spre deosebire de Eminescu, societatea acesta este analizata in toate institutiile ei.” (George Calinescu)
Fiu al pamantului glorios al Moldovei, Mihail Sadoveanu a fost un scriitor deosebit de prolific, lasând posteritatii o opera monumentala care se intinde pe o jumatate de secol.
Mihail Sadoveanu a debuteaza in anul 1867,ca un artist cu experienta, in revista bucuresteana „Liceu”, urmand ca mai apoi, in anul 1904, sa aiba loc un editorial cu patru volume: „Povestiri”, „Soimii”, „Dureri inabusite”, „Crasma lui mos Precu”, fapt memorabil, care l-a determinat pe Nicolae Iorga sa numeasca acel moment „Anul Sadoveanu”. Inca de la început, el scrie cum vorbeste, bine gândit, de aceea definitiv, fara adaosuri si revizuiri.
Garabet Ibraileanu concluziona inca din 1923 ca „ literatura domnului Sadoveanu are amploarea unei întregi literaturi, a literaturii întregi a unui popor, ca si cea populara”.
Opera lui Sadoveanu nu poate fi incadadrata unui curent artistic anume, întrucât in operele sale se îmbina elemente ale romantismului, ale realismului, ale umanismului, ale naturalismului si nu in ultimul rând ale samanatorismului.
Stilul, ca structura a frazei, alterna la început intre plasticitatea realista si impresionismul liric romantic. Pana la primul razboi mondial, la Sadoveanu sarea in ochi un anumit senzualism legat de viata corporala, de materie , in genere. O briza de noblete spirituala, de cugetare si rationalism aureoleaza seria marilor opere din a doua parte a vietii. De asemenea, scriitorul se opreste asupra vietii satului romanesc (ca reflex al samanatorismului si poporanismului epocii), ramanand credincios ideii marturisite de el insusi: „Taranul a fost principalul meu erou”. Toate aceste elmente patrund adânc in ereditatea si psihologia sufletului omenesc constituie dimensiunile estetice ale universului literar sadovenian.
In mod unic in literatura romana, Mihail Sadoveanu a reusit sa imbine varietatea formelor de manifestare in viziunea lui Honore de Balzac, cu interesul acut dovedit fata de istorie de catre Victor Hugo si cu stiinta remarcabila de-a surprinde viata monotona apartinand lui Guy de Maupassant.
Lumea de altadata, din vechimea poporului roman, cu asezarile si sufletul ei, e reconstituita din negura departarilor in volumul de povestiri „Hanu Ancutei”(1928), „capodopera idilicului jovial si a subtilitatii barbare”.(George Calinescu).
Ca in „Decameronul” lui Boccacio, in „Povestirile din Cantenbury” de Chaucer sau poate „O mie si una de nopti” , avem de-a face cu opera construita pe modelul „relatarii in serie”(Ion Vlad).
Structural, „Hanul Ancutei” este o suita de noua povestiri a caror unitate, asigurata de atmosfera hanului si de ritualul supunerii capata aspectul epopeii.
Hanul, ca motiv literar, nu a fost descoperire a lui Sadoveanu, el fiind întâlnit înainte la Caragiale si Slavici. Spre deosebire de hanul acestora din urma, unde se petrec lucruri bizare, ciudate, aflate la interferenta realului cu imaginarul, la hanul sadovenian se petrec lucruri reale. Timpul in acre se petrec faptele nu este acel „a fost odata” specifica basmelor, ci acel „illo tempore” adica acel timp mitic, care include in sine prezentul, trecutul si viitorul.
Hanul Ancutei este asezat pe valea Moldovei, la întretaierea drumurilor care duc spre Suceava si Iasi, fiind loc de popas si adapost pentru oameni si animalele lor:„hanul acela nu era han, era cetate, avea niste ziduri groase, de ici pana acolo si niste porti ferecate, cum n-am vazut de zilele mele”. Hngitele, mama si fiica, au si ele un rol important in crearea atmosferei poetice.
Cele noua povestiri se petrec intr-o ambianta a ospetiei si a belsugului, prin fata cadrului perindându-se personaje pitoresti înzestrate cu harul povestirii, care readuc in memorie fapte si intamplari de demult: Ionita comisul, din Draganesti, calugarul Gherman de la Durau, mos Leonte zodierul, capitanul Neculai Isac, Ienache Coropcarul, ciobanul Constantin Motoc, un negustor lipscan, un cersetor orb si Zaharia fântânarul.
Hangitele, mama si fiica, au si ele un rol important in crearea atmosferei poetice. Mai ales „cealalta Ancuta”, partcipa activ la desfasurarea intamplarilor de demult, împrejurare care îl determina pe autor sa-i foloseasca numele drept titlu pentru una din povestirile sale.
Astfel, hanul este un loc unde se depana amintiri de petrecere, dar nu de dragul vinului proaspat din Tara de Jos, adus de catre Ancuta in cofael plin cu ulcica mereu noua, ci de dragul crearii unei atmosfere ambiante naratiunii, unde oricine putea sa sa pov...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2020 - Referatele.org