Nechifor Lipan

Mihail Sadoveanu este cel mai mare povestitor artist al literaturii romanesti, el afirmand ca “poporul a fost parintele meu literar”.
Romanul “Baltagul” este un adevarat “poem al naturii si al sufletului omului simplu, o in dimensiuni mari”(George Calinescu), reprezentand una din culmile cele mai inalte ale creatiei sadoveniene si poate fi comparat cu o adevarata epopee a vietii pastoresti.
Barbatul Vitoriei Lipan este eroul absent al romanului, constituind insa axul acesteia, in jurul caruia se organizeaza toate actiunile, toate miscarile femeii, in cautarea adevarului despre omul disparut.
Portretul sau fizic este realizat prin intermediul caracterizarii indirecte, din amintirea sotiei: avea”mustata groasa adusa a oala. La mustata aceea neagra si la ochii aceia cu sprancene aplecate si la toata infatisarea lui indesata si spatoasa”. El se contureaza mai ales din memoria afectiva a Vitoriei: “Asa-I fusese drag in tinereta Lipan, asa-I era drag s-acum, cand aveau copii mari cat dansii”.
Din legenda pe care obisnuia sa o spuna la nunti aflam ca Nechifor era un muntean ca toti ceilalti muntenii- un om cu “inima usoara si blanda” caruia ii placea sa petreaca si sa bine-dispuna lumea la nunti.
Prin intermediul enuneratiilor(ca mijloace de expresivitate artistica), in mod direct, autorul povesteste ca sotul Vitoriei “este un barbat puternic si voinic, harnic si priceput intr-ale oieritului”, care continua ocupatia milenara a familiei sale-pastoritul. “Stanile I-au fost bine randuite si ciobanii ascultatori. Bacii nu stiau numai istorisiri, ci stiau taina laptelui acru si a branzei de burduf.”
Nechifor plecase de-acasa, din Magura Tarcaului, dupa niste oi la Dorna, “s-acu Sfantu-Andrei era aproape si el inca nu se intorsese”. Intarzierea, mai mult decat de obicei-73 de zile- a acestuia, starneste neliniste si banuieli crancene in sufletul femeii.
El era un om simplu, fara carte, insa care pretuia viata, stiind cum sa si-o traiasca, si care avea cre