Redescoperirea antichitatii
Umanismul a fost curentul de gândire ce a dominat epoca Renasterii (secolele XIV-XVI), având expresii stralucite în plan cultural larg, în câmpul creatiei artistice si al conceptiilor filosofice si stiintifice. Într-un sens istoric si filosofic, prin umanism se întelege o miscare spirituala ampla, care s-a extins în toata Europa Occidentala, o miscare ce pune în centrul preocuparilor sale omul si conditia umana. Este o orientare ce glorifica puterea de cunoastere si de creatie a omului, capacitatea sa de autoperfectionare culturala si morala.
Sensul initial al miscarii rezida în redescoperirea antichitatii greco-romane si în refuzul scolasticii medievale occidentale. Este o epoca de mare efervescenta spirituala, în care descoperirile stiintifice si tehnice din spatiul societatilor occidentale sunt acompaniate de descoperirile geografice, de inovatiile stilistice si de viziune în plan artistic, de schimbari de mentalitate si de atitudine în plan social si economic. Toate acestea largesc cadrele mentale ale epocii, pun bazele unei noi imagini asupra universului si a omului. În centrul acestei revolutii culturale sta o noua conceptie asupra omului, diferita de cea dominata în perioada medievala.
Este viziunea antropocentrica, prin care omul este consacrat în conditia de valoare suprema pentru om, iar scopul sau este desavârsirea spirituala si realizarea fericirii în viata practica. Interesul pentru om ca individ se leaga de aparitia noilor forte economice si sociale, burghezia, care impune treptat o viziune laica si pragmatica despre om. Ea are interes pentru cunoasterea naturii, pentru cun0ostinte verificate si aplicabile practic, care sa schimbe realitatile si modul de viata al oamenilor. Are loc o schimbare a mentalitatilor si conceptiei asupra lumii, cu accent pe viata practica, pe munca productiva, pe competenta si actiune. În tarile germanice, aceasta noua conceptie va intra în conflict cu rigorile si dogmele catolice, fapt care va