“Timbru” Ion Barbu
Fenomenul artistic barbian s-a nãscut în punctul de interferenþã al Poeziei cu Matematica, de aceea poezia lui este cu mult deosebitã de cea a lui Arghezi si Blaga, întrucât gradul ei de dificultate e mai mare. Mai exact spus, înþelegerea poetului asupra a ceea ce trebuie sã fie poezia e mai aproape de concepþia unor poeþi moderni si singulari ca Mallarmé sau Valéry, decât de concepþia mai generalã, impusã de romantism. Apoi nu trebuie uitat cã poetul a fost debutat de un matematician si cã modul lui de a gândi în spiritul abstract al matematicii s-a impus si în planul reprezentãrilor poetice. Barbu însusi afirmã: "Ca si în geometrie, înþeleg prin poezie o anumitã simbolicã pentru reprezentarea formelor posibile de existenþã… Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, asa cã, rãmânând poet, n-am pãrãsit niciodatã domeniul divin al geometriei."
În poezia Timbru , privirea poetului e fixatã pe suprafaþa lumii, nu dincolo de ea fascinat într-atât de lucruri (de piatrã, de humã, de unda mãrii ) , încât le atribuie o viaþã sufleteascã. Cum ele sunt mute, poezia este aceea care ar trebui sã le exprime, ceea ce presupune, pentru poet, o comunicare simpateticã cu ele, identificarea (atitudinea e diametral opusã aceleia din Joc secund).
Poezia postulatã acum nu mai e concentrare de esenþe ci "un cântec încãpãtor", capabil sã cuprindã diversitatea infinitã a lucrurilor, un imn de laudã a creaþiei cosmice asemãnãtor aceluia pe care conform tradiþiei biblice, l-ar fi intonat în paradis îngerii, când Dumnezeu a creat-o pe Eva din coasta lui Adam. Expresia “piatra-n rugaciune” este metafora cea mai profunda a lumii, care anima neantul si edifice o religie intemeiata pe un patentism profound. Rugaciunea reprezinta actul de comuniune ce l mai profund al omului cu Increatul si cu lumea ascunsa. G. Cãlinescu sustine cã de fapt aici existã ermetismul autentic al poeziilor lui Barbu, pentru cã se bazeazã pe si