Referat - Toma Alimos

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 7 ani
Afisari
2132
Etichete
toma, alimos
Descarcari
508
Nota
7 / 10 - 2 voturi

Toma Alimos
- povestire -
Poezia “Toma Alimos” este o creatie epica în versuri, o balada populara pentru ca prezinta momente importante din viata unui personaj înzestrat cu calitati deosebite, elementele reale împletindu-se cu cele fabuloase.
Titlul baladei reprezinta numele personajului principal (Toma Alimos).
Poetul anonim evoca haiducia ca forma a luptei sociale, alegând episoade semnificative din viata lui Toma Alimos.
În expozitiune, se prezinta locul actiunii, un peisaj de câmpie aflat în apropierea muntelui: “ foicica fagului ,\ la poalele muntelui…\ pe câmpia verde-ntinsa, \ si de cetine cuprinsa…”, si personajele baladei: haiducul Toma Alimos si boierul Manea.
Prin descrierea din cadrul expozitiunii se realizeaza o sinteza a peisajului românesc: munte, deal, câmpii, padurea de brad. În acest cadru natural, specific românesc, haiducul Toma Alimos zaboveste împreuna cu murgul sau. Se odihneste si se ospateaza. El este singuratic, ducându-si viata în singuratatea muntelui, si de aceea, nici armele, nici murgul nu pot suplini tovarasia omului. Gândurile si sentimentele lui se îndreapta asupra naturii cu care se simte înfratit: “închinari-oi codrilor, \ ulmilor si brazilor…”. Codrul, personificat fiind, simte apropierea primejdiei, se înfioara, , murgul necheza, iar armele ies din teci. Încordarea creste când apare Manea. Naratiunea este întrerupta aici de descrierea însusirilor fizice ale celor doi, descriere care prezinta în antiteza portretul lor fizic.
În intriga, dialogul dezvaluie motivele supararii lui Manea: faptul ca i-a înselat copilele, i-a tulburat apele, i-a distrus padurile, si pretinde “pe murgul vama”.
Toma, demn si cu simtul raspunderii va da seama pentru faptele sale, dar îl roaga sa nu fie acesta un motiv de dusmanie între ei.
În desfasurarea actiunii, sunt urmarite cu ajutorul naratiunii si al descrierii, atitudinile si reactiile opuse ale celor doua persoane si apoi înjunghierea miseleasca a lui Toma Alimos.
Poetul anonim povesteste cum haiducul, cu inima deschisa, întinde boierului plosca, îndemnându-l sa se cinsteasca, sa lepede mânia, si sa-I vorbeasca ca unui frate. Viclean si las, Manea i-a cu mâna stânga plosca, iar cu dreapta îl înjunghie miseleste, apoi fuge ca un las. Prin repetitia verbului “a fugi” si prin versul “vitejia cu fuga” poetul anonim îsi exprima dispretul pentru lipsa de demnitate a lui Manea.
Haiducul nu-si pierde cumpatul într-un moment atât de greu pentru el, si nu se lasa învins de durere. Astfel, îl atentioneaza pe boier ca trebuie sa raspunda pentru fapta sa, apoi îsi aduna ultimele puteri si pleaca în urmarirea dusmanului.
Începând cu acest episod, balada capata un caracter dramatic si fantastic. De domeniul fabulosului este si felul în care haiducul îsi strânge mijlocelul cu brâul si vorbeste calului cu caldura, ca unui frate. El îi cere sa îi fie de ajutor în acest ceas de cumpana cum I-a fost si în tinerete, sa-l poata pedepsi pe Manea pentru lasitatea lui. Un alt element fantastic este personificarea calului, care îi asculta dorinta si zboara ca vântul, ajungând dusmanul într-o clipa: “lasa saua, sai pe mine, \ si de coama tin-te bine, \ ca s-arat la batrânete, \ ce-am platit la tinerete!”
Printr-un pasaj narativ, poetul anonim surprinde încordarea maxima dintre a conflictului dintre cei doi, când Toma Alimos îsi rapune vrajmasul. Acest moment constituie punctul culminant al baladei. Verbele “repezea, lovea” sugereaza repeziciunea cu care haiducul l-a pedepsit pe dusman.
Deznodamântul baladei este pe masura faptelor deosebite narate în desfasurarea actiunii baladei. Continuând naratiunea, autoul prezinta fiorii mortii care-l cuprind pe haiduc: “foicica micsunea, \ vreme multa nu trecea \ si pe Toma-l ajungea \ moartea neagra, moartea grea”.
Monologul haiducului exprima dragostea si recunostinta pentru calul care l-a ajutat: “d-alelei , murgutule, \ d-alelei dragutule, \ ce-am gândit \ am izbândit, \ dar si ceasul mi-a sosit”.
Eroul îi încredinteaza calului ultimele sale dorinte printr-un adevarat testament spiritual: el îi cere murgului sa fie îngropat în mijlocul naturii, si sa-I puna la cap floare de bujor iar la picioare busuioc, considerând ca acestea sunt un element de legatura între el si iubita lui. Desprinde de-aici, ca si din întreaga balada, sentimentul comuniunii depline a omului cu natura. El doreste sa fie înmormântat în mijlocul ei, ca sa se simta aproape de fiintele drage: calul si haiducii, si spune acela ce-i va pune frâiele murgului va continua lupta împotriva nedreptatii, pe care a dus-o si el.
Natura participa la trasaturile sufletesti ale haiducului: încearca sa-i aline suferinta, si-l plânge atunci când trece în lumea umbrelor: “codrul se cutremura, \ ulmi si brazi \ se cletina, fagi si paltini se pleca, \ fruntea \ de i-o racorea, \ mâna \ de i-o saruta \ si cu freamat îl plângea”
Credincios stapâ...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2020 - Referatele.org