Trasaturi generale


Considerat „un Molière al romanilor“, I. L. Caragiale a ridicat literatura noastra dramatica pe cele mai inalte culmi, intreaga sa opera alcatuind o vasta fresca a moravurilor societatii romanesti, aflata la rascruce de veacuri.
Capodopera a dramaturgiei romanesti, „O scrisoare pierduta“, a carei premiera a avut loc la 13 noiembrie 1884, este o comedie de moravuri care evoca viata publica si de familie de la sfarsitul sec. al XIX-lea.
Fiind o comedie, aceasta opera intruneste atat trasaturile generale ale unei creatii dramatice, cat si pe cele caracteristice speciei pe care o ilustreaza.
Ca orice opera dramatica, ea a fost scrisa cu scopul de a fi reprezentata scenic si este structurata in 4 acte si 9, 14, 7, 14 scene.
Timpul si spatiul sunt limitate, intamplarile relatate petrecandu-se in capitala unui judet de munte in timpul alegerilor parlamentare din 1883.
Caracterul dramatic este evidentiat de folosirea dialogului si a monologului dramatic precum si de prezenta indicatiilor scenice, prin care se fixeaza cadrul actiunii si se evidentiaza unele dintre trasaturile specifice personajelor.
Descrierea si naratiunea sunt prezente doar in indicatiile scenice si in replicile personajelor.
Prezenta conflictului dramatic este o alta trasatura specifica acestui gen literar care se intalneste si in comedia „O scrisoare pierduta“. El se declanseaza o data cu pierderea scrisorii de amor si evolueaza treptat, pe masura ce Catavencu ii santajeaza, pe rand pe Zaharia Trahanache, pe Zoe si stefan Tipatescu si mai ales Zoe intra in alerta in timp ce Trahanache este convins ca este o plastografie. Sotia „venerabilului“ este dispusa sa accepte toate conditiile impuse de Nae Catavencu, iar prefectul cedeaza si el, dupa ce adversarul ii refuza toate propunerile (posturile de avocat, de primar si chiar mosia „Zavoiul“) neacceptand decat mandatul de deputat. Conflictul se accentueaza si atinge intensitatea maxima in momentul in care este anuntat candidatul,