Deblocarea structurala a producerii, prelucrarii si comercializarii laptelui în România

Blocarea în subdezvoltare a sectorului de lapte în România s-a realizat datorita folosirii dupa revolutie a agriculturii pentru protectia sociala, pentru limitarea consecintelor sociale ale tranzitiei.
Dupa 14 ani de calvar, sectorul laptelui, principalul produs agricol european (18% din totalul productiei agricole), se prezinta în România cu patru ani înainte de integrare, nerestructurat si fara perspective imediate de aliniere la standardele europene datorita atât lipsei unor politici coerente în domeniu, dar si a banilor pentru investitiile masive necesare în domeniu, fermierii primind pentru laptele produs un pret apropiat de pretul de cost.
Cei care considera ca prin metodele administrative propuse prin HG 48/2003 vom reusi modernizarea si restructurarea fermelor de vaci de lapte iar tot laptele colectat se va îmbunatati calitativ, conform etapelor Ordinului nr. 1106 din 23 decembrie 2003, înseamna ca nu cunosc realitatea productiei laptelui materie prima în România si, în acest fel, nu se întrevad premise pentru deblocarea structurala a actualului sistem de crestere a vacilor si alinierea lui la standardele europene.
Daca datele oficiale sunt corecte, tara noastra produce 5.000.000 tone lapte anual. 20% se livreaza ca materie prima pentru consumul populatiei prin unitatile specializate de procesare, 25% este livrat direct consumatorilor pe piata libera, 42% reprezinta autoconsumul, iar 13% consumul tehnologic.
Din multimea celor care produc cele 5 milioane tone lapte, cei care au posibilitati - momentan teoretice - de a produce lapte conform normelor europene si deci, de a supravietui pe piata comuna sunt:
fermele care au tancuri de racire si de la care procesatorii ridica laptele direct din ferma si care reprezinta 15% din laptele colectat anual, adica aproximativ 150.000 tone;
miile de ferme dinamice care au peste 5 vaci, care produc aproximativ 300.000 tone lapte/an si