Referat - Cultura si civilizatia persana

Categorie
Referate Istorie
Data adaugarii
acum 11 ani
Afisari
3370
Etichete
cultura, civilizatia, persana
Descarcari
573
Nota
9 / 10 - 1 vot

Cuprins:
Cuprins: 1
Cadrul geografic si istoric 1
Organizarea militara si administrativa 1
Societatea persana. Regalitatea 2
Agricultura. Mestesugurile 3
Comertul. Transporturile 4
Dreptul. Justitia 5
Familia 5
Viata cotidiana 6
Rudimentare cunostinte stiintifice 6
Arta persana. Arhitectura 7
Sculptura 8
Literatura 8
Cadrul geografic si istoric
Cuprins între fluviile Tigru si Indus, Marea Caspica, Golful Persic si Oceanul Indian, podisul iranian se întinde pe o suprafata de trei milioane de kilometri patrati. Pe acest teritoriu s-au încrucisat – înca dea cum patru mii de ani – numeroase drumuri comerciale care legau Orientul Apropiat, pe de o parte cu India si China, pe de alta parte cu tarile din bazinul rasaritean al Mediteranei. În acest spatiu s-au nascut, s-au dezvoltat, s-au înfruntat regate, imperii si civilizatii diverse. Istoria Persiei a fost strâns legata – în antichitate si în perioada de început a Evului Mediu – cu istoria Asiriei si Babilonului, a Egiptului, Greciei si Romei, a Bizantului si Islamului. Zona prin excelenta de contacte între Orient si Occident, Persia a receptat si a asimilat, a transmis sau a intermediat experienta istorica a multor popoare din jur, creând ea însasi si difuzând forme culturale si de civilizatie originale.
Clima podisului iranian era marcata de contraste mari de temperatura. În linii mari, jumatatea de sud a podisului era favorabila agriculturii si pomiculturii, în timp ce partea nordica – o imensa stepa, cu prea putine oaze – avea un teren bun doar pentru pasuni. Pe lânga fauna actuala, în antichitate mai traiau aici si tigri, ursi si o specie de lei, mai mici însa si mai putin periculosi decât speciile de azi. Muntii care înconjoara podisul din aproape toate partile erau bogati în minereuri de fier si plumb, în diorit si alabastru; desertul centre – în zacaminte de sulf; iar vaile râurilor – în pietre semipretioase.
Primele asezari omenesti sunt atestate arheologic pe podisul iranian chiar din mileniul al V-lea î.e.n. Spre sfârsitul mileniului al IV-lea î.e.n. s-au înregistrat aici miscari masive de populatii nomade (bine cunoscute în istoria antica a Orientului Apropiat: elamiti, gutti, kasiti etc.) care, coborând din regiunile muntoase, îsi îndreptau turmele spre bogatele câmpii mesopotamiene. Aceste triburi indo-europene au dat vastei regiuni în care începeau sa migreze numele Aryanam, “tara arienilor” – ceea ce înseamna “a nobililor”; de unde, denumirea tarii de Eran sau Iran, denumirea care (sub dominatiile succesive: araba, mongola si turca) a fost schimbata în Persia.
Organizarea militara si administrativa
Principalii stâlpi ai prestigiului si fortei Imperiului persan au fost armata si administratia. Tocmai acestea si sunt domeniile – alaturi de cel al religiei – în care persanii si-au adus contributia lor originala în istoria civilizatiei si culturii.
Regii mezilor au folosit experienta si organizarea militara a asirienilor, creând detasamente speciale de lanceri, de arcasi si de calareti. Cirus I n-avea o armata nationala, ci o armata de mercenari, recrutata din rândurile popoarelor supuse, armata ale carei detasamente erau conduse de ofiteri din tarile respectivilor soldati. Regii persani îsi aveau o garda personala formata din 4 000 de pedestrasi si calareti, toti din rândurile nobilimii. Singurul corp de armata permanent îl formau 10 000 de calareti de elita, care purtau numele de “nemuritori” (în sensul ca numarul lor trebuia sa ramâna fix, acelasi).
Forta armatei persane consta în cavalerie. Calaretii – recrutati din rândurile nobilimii – erau înarmati cu o sabie dreapta, buzdugan, secure si un fel de lasso. Urmau arcasii, calareti care trageau din fuga calului, - o tactica a carei mare eficienta s-a dovedit în luptele contra detasamentelor compacte ale legiunilor romane. Urmau trupele arcasilor care luptau din turnurile de lemn instalate pe spinarea elefantilor. Masa mare de pedestrasi – tarani prost înarmati – nu conta prea mult. Detasamentele de cavalerie grea – constituite din nobili de frunte – erau echipate într-un fel care le asigura o extraordinara forta de soc. De pe tronul sau, înconjurat de steaguri si protejat în mijlocul corpului de cavalerie grea, regele în persoana conducea operatiile militare.
Persanii practicau tactica replierii, retragându-se în fata inamicului dupa ce ardeau totul în urma lor, sau dupa ce provocau inundatii. Înainte de începerea unei batalii avea loc ceremonia purificarii rituale si a invocarii cerului. Pentru a se cunoaste exact pierderile suferite, fiecare soldat depunea la începutul luptei o sageata într-un cos; la sfârsitul luptei fiecare îsi lua înapoi sageata; numarul sagetilor ramase indica numarul celor ucisi.
Daca în materie de stiinta militara persanii nu erau întru nimic inferiori romanilor, acelasi lucru se poate spune si în ce ...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2020 - Referatele.org