Referat - Conceptul de universitate intre cultura si religie

Categorie
Referate Religie
Data adaugarii
acum 11 ani
Afisari
4389
Etichete
conceptul, universitate, intre, cultura, religie
Descarcari
425
Nota
9 / 10 - 1 vot

Conceptul de universitate intre cultura si religie
    Conceptul de universitate a avut, de-a lungul vremii, acceptii diferite de cele actuale. “Ceea ce denumea termenul universitate nu era o scoala, ci o forma de organizare - a studentilor, sau a profesorilor; sau împreuna a studentilor si profesorilor - pe o baza asociativa” (Ovidiu Drimba, în “Istoria culturii si civilizatiei”, III). Asa cum o arata si sensul latin al cuvîntului (universitas - totalitate) universitatea era o adunare recunoscuta ce includea totalitatea membrilor unei asociatii constituite. Mai mult, “ca institutie didactico-stiintifica, aceasta forma de învatamînt se numea studium generale. Generale, nu pentru ca programa de studii ar fi inclus toate disciplinele, ci pentru ca scolarii proveneau din toate regiunile Europei”. Pentru a fi “general”, un studium trebuia sa includa în programa, pe lînga “artele liberale” cel putin una dintre facultatile “superioare” ca teologia, dreptul sau medicina. O definitie clara a universitatii din secolul al XIII-lea ne-o da Jacques Paul citat de acelasi Ovidiu Drimba: “universitatea este o federatie de scoli. Fiecare în disciplina sa este completa. Scolile sînt deci rivale între ele. Statutele universitatii au ca scop sa organizeze în mod loial aceasta concurenta, sursa de emulatie, exact cum procedeaza corporatiile de mestesugari”. Nu voi vorbi aici de motivele care duceau la diferitele societas ale studentilor sau ale profesorilor, desi autorul prezinta aspecte extrem de interesante asupra subiectului, ci ma voi rezuma la a mentiona ca aspectul social, politic chiar, avea un rol extrem de important. Dar ceea ce intereseaza aici este faptul ca universitatea presupune etimologic o societate, o comunitate. Relevanta în aceasta directie este precizarea autorului conform careia “papii se adresau crestinilor dintr-o anumita regiune cu universitas vestra”.     Altfel spus, orice comunitate care se întelege si este privita ca atare poate fi denumita ca universitas; deci monahii egipteni adunati în grupuri de ucenici si parinti, care convietuiau dupa reguli general acceptate si în acelasi timp diferentiate dupa specificul fiecarei “familii”, alcatuiau o universitas ce difera de cea apuseana din secolul al XIII-lea doar prin natura regulilor de convietuire si a motivelor care le determina. În plus, se poate vorbi chiar de un studium generale, cît timp ne referim nu la “arte liberale” sau “facultati superioare” ci la faptul ca ucenicii veniti în pustie puteau sosi din orice colt al lumii ortodoxe. Însa, scopul universitatilor apusene, ca si al monahilor rasariteni, nu difera în esenta. Acest lucru îl arata si textul prin care împaratul Frederic Barbarosa va recunoaste formal în 1155, printr-un privilegiu imperial, drepturile magistrilor si studentilor universitatii din Bologna; textul în cauza îi defineste pe profesori drept cei care “dau învatatura despre legile divine si sacre”, zicînd mai departe: “caci, întrucît faptuind lucruri bune merita lauda si protectia noastra, socotim ca se cuvine ca pe toti aceia prin a caror stiinta e luminata lumea, iar viata supusilor e îndreptata catre Dumnezeu si de noi, servitorii Sai, sa îi aparam cu o dragoste fata de orice nedreptate”. Profesorii sînt cei care, iata, învata despre “legile divine si sacre”, mai familiar spus, dumnezeiesti si sfinte. Prin stiinta lor este “luminata lumea”, ucenicii lor fiind îndreptati “catre ascultarea de Dumnezeu”. Mai mult, virtutile de care acesti profesori dau dovada sînt descrise în termeni extrem de evanghelici si trimit fara restrictii la viziunea despre sfînt a Rasaritului: “Cine oare dintre ei nu este oare vrednic de ajutorul si milostivirea noastra? De dragul stiintei ei au devenit pribegi, din bogati s-au facut saraci, pe ei însisi se nesocotesc, viata si-o expun tuturor pribegiilor, si adesea patimesc fara pricina de pe urma nedreptelor atacuri ce le îndura - lucru foarte greu de rabdat - din partea celor mai ticalosi oameni”. Pribegie, saracie, smerenie si rabdare, toate voite si asumate liber pentru a da învatatura despre legile dumnezeiesti si sfinte spre ascultarea lui Dumnezeu, nu sînt oare caracteristici la fel de familiare parintelui din pustiu ca si magistrului din universitatile apusene?     Vorbind despre maniera de studiu în facultatile de teologie ale secolului al XIII-lea, Ovidiu Drimba aminteste ca “textele de studiu indispensabile erau doar doua: Biblia si Sententele lui Pietro Lombardul”. Biblia era studiata în primii patru ani iar Sententele în urmatorii doi; dupa un examen prin care studentul devenea bacalaureat biblic urmau alti doi ani de exegeza pe marginea unei carti din Vechiul si Noul Testament iar un al doilea examen dadea proaspatului “asistent” titulatura de sententiarius care presupunea doi ani de studii complete asupra “Sententelor” lui Pietro Lombardul, în urma carora studentul devenea “bacalaureat definitiv” - si studiile continuau. De fapt, este vorba despre “cel putin 15 ani” de studii care...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2020 - Referatele.org