Urmasii lui Petru Rares

Cu exceptia celor doua fiice, Chiajna si Ruxanda, ceilalti urmasi ai lui Petru Rares – unul turcit, altul strivit, al treilea “?mbolnavit” la Istambul – nu au fost demni de numele parintelui si al bunelului stefan cel Mare. Dupa ei, veni iar rindul posteritatii din flori care, in cele mai multe cazuri, a demonstrat mai multa virtute decit cea legitima.


Unul dintre acestia este si Alexandru Lapusneanu, fiul lui Stefan cel Orb si al unei jupinese, Anastasia, din Lapusna, nascut in afara casatoriei. Acest domnitor a ramas in amintire ca un tiran singeros mai mult datorita nuvelei lui Constantin Negruzzi, autor care, pentru efecte literare, a evidentiat si a ingrosat trasaturile negative ale lui Lapusneanu. Dar cruzimea domnitorului respectiv este estompata oarecum de niste “circumstante atenuante”: el a dat dovada de clarviziune si de simt realist, intuind si prognozind, fara a da gres, evolutiile politice. A fost un diplomat abil, izbutind sa stabileasca relatii diplomatice favorabile cu multe tari apropiate si indepartate.
Alexandru Lapusneanu a urcat pe tronul Moldovei cu sprijin polon, dar fara stirea regelui acestei tari. Nu-i mai putin adevarat ca, dupa terminarea cu succes a campaniei din Moldova, Sigismund August, într-o scrisoare catre membrii senatului polon, din 20 septembrie 1552, si-a asumat responsabilitatea actului, care "nu era lipsit de folos pentru regat", dar îsi exprima si temerea ca sultanul s-ar fi putut supara.
Constient de apartenenta la dinastia stralucita a Musatinilor, a avut grija ca in tara sa fie inaltate asezaminte frumoase. Avind o domnie cu multe razboaie, a gasit, totusi, timp sa zideasca cinci manastiri, dintre care trei au ajuns pina in prezent: Bistrita, Socola si Slatina sau Zlatna, localitate unde se extragea aur. Acestea sunt ultimele ctitorii musatine – masive si armonioase, pe care le putem admira si astazi. Dupa cele doua domnii ale sale, Alexandru Lapusneanu nu a lasat vistieria goala ca Stefanita