Despre cel mai mare povestitor
În evolutia sa, literatura româna a cunoscut o serie de etape fundamentale, începând cu literatura populara, apogeul acestei dezvoltari fiind marcat de Epoca Marilor Clasici, cuprinsa între deceniile 7 si 9 ale secolului al XIX-lea, când pe scena vietii culturale îsi fac aparitia numeroase personalitati, precum Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creanga.
Despre cel mai mare povestitor al românilor, Ion Creanga, care îi urmeaza lui Ion Neculce, s-a spus ca a intrat în literatura cu un substantial fond sufletesc si intelectual de sorginte populara. În acest sens, George Calinescu afirma ca scriitorul moldovean reprezinta ,,poporul român însusi, surprins într-un moment de geniala expansiune”. Ca exponent al spiritului românesc în maxima dimensiune, Creanga creeaza o opera extrem de unitara sub raportul continutului si al mijloacelor artistice, o opera care este alcatuita din povesti (Punguta cu doi bani, Soacra cu trei nurori, Povestea porcului), povestiri (Inul si cânepa, Cinci pâni), nuvela Mos Nechifor Cotcariul si bildungsromanul Amintiri din copilarie, publicat între 1881 si 1892 în revista Convorbiri literare (primele trei parti-1881, 1882, 1883, partea a IV-a apare postum, 1892).
Amintirile, primul roman al copilariei din literatura româna, au ca punct de plecare elemente din biografia autorului. Cartea evoca vârsta inocentei, dar si procesul complex al formarii umane. Proiectata în spatiul satului moldovenesc de la jumatatea secolului al XIX-lea, copilaria releva atât dominatele vârstei, cât si specificul mediului ambiant. Asemenea lui Mark Twain, Ion Creanga priveste perioada minunata a copilariei nu numai cu ochii omului matur, dar si cu ochii ,,copilului universal” (G. Calinescu). Ca si contemporanul sau american, Creanga, pentru care Ozana este un fel de Mississippi, este un om matur, genial, care a ramas totusi copil, firea lui contemplativa ajutându-l sa se reîntoarca în trecut, fara ca