Estomparea granitelor dintre speciile dramatice traditionale


Acest fenomen de întrepatrundere a elementelor diferitelor specii ale dramaturgiei cred ca a fost o necesitate; la baza acestui fapt nu a stat numai dorinta de crea ceva nou, ci mai ales punerea în discutie a unor probleme actuale prin ilustrarea unor situatii deja consacrate, cum ar fi miturile.
Observ ca literatura de „început”, daca pot zice asa, ce are asemenea caracteristica, a plecat de la valorificarea unor mituri, sau mai bine zis, revalorificarea si redimensionarea acestora. Relevanta pentru aceasta idee este opera lui Lucian Blaga, „Mesterul Manole”; desi pune în lumina mitul jertfei pentru creatie, acesta este prezentat dintr-o perspectiva moderna as putea spune, modernitate dovedita în primul rând prin demitizarea situatiei initiale, consacrata prin traditia orala, „Mesterul Manole” devenind o drama de idei pe tema mitului creatorului si al jertfei pentru creatie.
Un cuvânt de spus pentru reliefarea acestui fenomen îl au si operele lui Marin Sorescu, „Iona” si cea a lui Eugen Ionescu, „Regele moare”. Una din trasaturile comune acestor trei creatii este lipsa precizarii timpului în care se desfasoara actiunea. În „Mesterul Manole” aflam doar despre „un timp mitic românesc”, (deci un timp originar, anistoric) iar în „Regele moare” prezenta haosului în regat denota lipsa cu desavârsire a acestuia, natura parca deplasându-se de la traseul firesc. În privinta acestui factor, „Iona” ridica aceeasi problema: nu putem sti cât dureaza o zi, mai ales ca protagonistul se afla în burta unui peste. Deci, delimitarea temporala nu mai exista.
Si mai este un amanunt care atrage atentia: Marin Sorescu valorifica si el un mit, unul biblic ce da si titlul piesei. Dar acest mit nu mai pastreaza valentele biblice, ci pune în discutie singuratatea eroului tocmai într-o lume care vorbeste atât de mult despre nevoia comunicarii. Tot aici remarcam o prezenta abundenta a simbolurilor: desi vrea mereu sa-si însele g