Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
- comentariu literar -

Lucian Blaga
Simplitatea expresiva a acestui text, considerat unanim a fi arta poetica a lui Blaga si, mai mult chiar, intuitia generatoare a întregului sau sistem filozofic, se impune de la prima lectura. Ceea ce se retine numaidecât este refuzul paradoxal al cunoasterii si vointa de conservare a tainelor, din iubire pentru ele. Ideea se valorifica plastic printr-o comparatie dezvoltata în maniera mai generala din Poemele luminii, în fruntea carora e asezata în chip semnificativ.
Elementul care declanseaza emotia lirica e tocmai aceasta idee. În Pietre pentru templul meu, volum publicat concomitent cu cel deja pomenit, citim urmatoarele: “Câteodata datoria noastra în fata unui mister nu e sa-l lamurim, ci sa-l adâncim asa de mult, încât sa-l prefacem într-un mister si mai mare.” Identitatea acestei afirmatii cu semnificatia poeziei dovedeste limpede obsesia autorului, care exprima o credinta adânca si o atitudine cu implicatii dintre cele mai importante.
Legatura între poezia si filozofia viitorului autor al Trilogiei cunoasterii este indiscutabila. Poetul însusi o recunoaste într-un interviu din 1935, cel putin pentru perioada care ne intereseaza aici: “La începutul creatiei mele literare planul poetic si cel filozofic interferau, însa pe masura ce am înaintat în viata ele s-au diferentiat încet, încet, si tot mai mult”. Pe de alta parte, în acelasi an, 1935, referindu-se mai precis la intuitia din Eu nu strivesc corola…, Blaga marturisea într-un articol ca din ea, fara sa banuiasca macar, s-a dezvoltat mai târziu “ideea despre dogma ca metoda creatoare. Acea atitudine metafizica a fost însa punctul de plecare, matca din care s-a nascut roiul multiplu articulat al sistemului meu epistemologic”.
Pentru a stabili mai exact sensul relatiei dintre poezie si filozofie la Blaga, trebuie neaparat subliniat ca opera gânditorului este produsul, desigur amplificat si expus discursiv, al unor intuitii liric