LACUL
de Mihai Eminescu

- apartenenta la genul liric specia idila -





Poezia “Lacul” de Mihai Eminescu a fost publicata pe 1 Septembrie 1876 in revista “Convorbiri Literare” si se inscrie in tema iubirii si a naturii.
Idila este o specie a liricii erotice in care se ilustreaza viata si dragostea manifestata in cadrul rustic, intro-o forma optimista sau idealista.
Poezia are ca titlu numele unuia din elementele cadrului natural, foarte intalnit in poezia Eminesciana, fiind un cadru feeric, potrivit pentru intalnirea cu persoana iubita. Toate celalalte elemente : “nuferii , trestiile , luna , barca … “ sunte venite pentru a imbogatii imaginea cadrului natural. Astfel cadrul iubirii romantice este, ca intotdeauna natura, o natura luxurianta, martora a unei iubiri profunde.
Tema poeziei o constituie dorinta arzatoare a indragostitului de intedplinire a iubirii , insa totul ramane un vis, intalnirea neavand loc.
Prima storfa incepe cu descrierea lacului, un loc feeric, care este “albastru” si incarcat cu “nuferi galbeni” , unde epitetele cromatice “albastru” si “galben” realizeaza imagini vizuale care sugereaza speranta si armonie, epitetele imbogatind si ele la cromatica cadrului.De la acreste imagini vizuale statice se trece la dinamica. Lacul aparand insufletit prin personificarile : “Tresarind in cercuri albe / El cutremura o barca”. Astfel natura preia emotia intense a poetului in asteptare iubitei.
In strofa a doua este prezentat motivul asteptarii dovada fiind verbul “parc(a)” folosit in repetitie : “Si eu trec de-a lung de maluri / Parc-ascult sip arc-astept” . Sunt intalnite si verbele la modul conjunctiv care sugereaza o actiune doar posibila : “Ea din trestii sa rasara / Sis sa-mi cada lin pe piept” . Poetul isi indreapta gandurile catre persoana iubita si viseaza la o iubire ideala. Astfel, iubita apare ca o imag