National si universal
în opera lui Eminescu

Asadar, Miracolul eminescian a stat însa în faptul de a fi dobândit o limba în acelasi timp noua si proaspata. Pentru aceasta, spune Tudor Vianu, Eminescu n-a trebuit sa se lupte cu limba, asa cum au facut unii din emulii sai de mai târziu. I-a fost de ajuns sa se aseze în curentul limbii si sa-si înalte pânzele în directia în care sufla duhul ei.
Si Rosa Del Conte se va opri pe larg asupra Aspectelor artei si ale limbajului eminescian, subliniind ca secretul muzicalitatii eminesciene se gaseste în substratul autohton al culturii lui Eminescu.
Aprecierea lui Eugen Todoran potrivit careia Singularitatea operei lui, privita în alternarea planului orizontal, istoric, cu cel vertical, poetic (...) face din el nu numai un poet romantic, ci si “poetul” prin definitie, prin care poezia româneasca si-a gasit propria ei fiinta, ca poezie moderna, completeaza judecatile de valoare.
Studii ample asupra creatiei eminesciene au realizat: Eugen Lovinescu, G. Calinescu, Constantin Noica, Liviu Rusu, Zoe Dumitrescu Busulenga, Adrian Marino, Mihai Dragan, Dumitru Irimie, Gh, Tohaneanu, Augustin Z. N. Pop, Vladimir Streinu, E. Simion etc.
M. Eminescu se defineste în 1881 singur: Aspru, rece, suna cântul cel etern neispravit –, lasând, în felul acesta loc pentru alte si alte contributii atât de necesare spiritualitatii noastre nationale, în sincronizarea noastra cu universalitatea.
În amplul si elevatul sau studiu asupra personalitatii eminesciene, Zoe Dumitrescu-Busulenga sintetizeaza universul motivelor eminesciene – timpul si spatiul national; padurea, marea, doina, visul, melancolia; urmareste evolutia mijloacelor poetice oferind interesante comentarii de text la Floare-albastra, Oda (în metru antic), Luceafarul, la prozele eminesciene, dar mai ales deosebite confluente cu Shakespeare, Holderin. Interesanta ideea de a realiza un capitol intitulat semnificativ Poetii transilvaneni si mostenirea eminesciana, capitol în care autoarea se o