Sa fie oare primul roman care “a intrat” in Europa? Cu siguranta, unul despre care s-a scris.
Oricum, el este un personaj in urma caruia a ramas credinta salbatica pentru visurile carturarilor din vremea lui si nemarginita-i evlavie pentru cartea in care vedea numai lumina si mantuire (dupa cum spunea marele nostru istoric Nicolae Iorga.)
Gheorghe Cartan, ciobanul din Tara Fagarasului, este, categoric, un personaj de legenda. Ca si Horea sau Iancu, Badea Cartan a fost un revoltat. Ca si acestia, a pornit o rascoala, dar de unul singur, el fiind capetenie si simplu insurgent totodata; o rascoala insa nesingeroasa. Lipsit de ura fata de altii, pacurarul fagarasean a vrut sa-si vada inaltat propriul sau popor, a vrut ca Transilvania, romaneasca de cand au aparut romanii pe pamant(“aici cei mai vechi si mai vechi sunt muntii si noi, romanii” spunea el), sa nu fie o vatra a vrajbiei ci una a bunei intelegeri. De aceea, vorba si fapta i-au fost continuu indreptate impotriva celor ce amenintau fiinta nationala a romanilor.
Badea Cartan a cinstit nobletea latina a poporului sau si s-a mandrit cu ea. A fost o voce a latinitatii in general, si a latinitatii romane, in special. Romania Unita si latinitatea au constituit stalpii de bolta ai adevaratului sau crez, iar Traian, Decebal, Negru Voda, Dragos, Mihai Viteazul, Stefan cel Mare, Brancoveanu i-au fost icoanele de capatai. Un neastampar launtric l-a facut sa calatoreasca mult, incat numele lui echivaleaza cu un permanent indemn la excursie. A calatorit pe jos pana la Roma pentru a-si vedea stramosii eternizati pe columna. A drumetit prin Ungaria, Austria, Italia, Franta, Elvetia, Egipt, Germania, Ierusalim si in atatea locuri din tara. Patriotismul i-a vitalizat energia, drumurile lui au fost innobilate de teluri nationale si culturale, ceea ce l-a impus ca un propagandist al cartii, al unitatii culturale si teritoriale. Trecerea miilor de carti si publicatii cu slova romaneasca peste munti, in desagi pacurarest