Referat - Universul Poetic Nichita Stanescu

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 8 ani
Afisari
1906
Etichete
universul, poetic, nichita, stanescu
Descarcari
368
Nota
9 / 10 - 1 vot


NICHITA STANESCU - Universul poetic
Nichita Stanescu s-a impus ca unul dintre cei mai interesanti si valorosi creatori de poezie moderna; ca o recunoastere a valorii creatiei sale, i s-a conferit în 1975, la Viena, premiul Herder, iar în 1982, în Iugoslavia, premiul “Cununa de Aur”.
Nichita Stanescu este mai interesat, mai emotionat de idee decât de sentiment. Calea care sa-i satisfaca nevoia de siguranta ducea spre disciplinele riguroase ale spiritului, spre geometrie si fizica. Critica literara considera ca de la Ion Barbu, poezia româneasca nu a mai cunoscut o asemenea capacitate de abstractizare ca în cazul lui Nichita Stanescu.
Poetul s-a situat într-o ascendenta “nobila”: prin tendinta de a ajunge pâna la esenta liricului, el se apropie de Eminescu si Blaga; prin forta inovatiei la nivelului limbajului artistic, se apropie de Arghezi; prin capacitatea de încifrare a mesajului în formule de maxima abstractizare, se apropie de Ion Barbu.
Criticul Eugen Simion defineste poezia lui Nichita Stanescu “poezia poeziei”. Stanescu însusi afirma: “poezia nu este numai arta, este însasi viata, însusi sufletul vietii”. De-a lungul întregii sale creatii se disting încercari de a defini conceptia sa despre cunoastere prin arta, despre echilibrul dintre continutul si forma poeziei, despre relatia poetului cu cuvântul. Poezii pe aceasta tema: “Ars poetica”, “Arta poeziei”, “Arta poetica”, “Arta scrisului”, “Autoportret”, “Poezia”, “Poetul ca si soldatul”, “Cautarea tonului”, “Poetul”, “Tonul”, “Timbrul”.
Nichita Stanescu demonteaza elementele artei, pe care le reaseaza dupa o ordine proprie. În poemul “Nod 33”, poetul încearca sa lamureasca, sa descifreze aceasta ordine proprie: “Am gândit un mod atâta de dulce / De a izbi doua cuvinte / De parca iarba verde ar înflori / Iar florile s-ar ierbi.”.
Prima etapa - Lirica sentimentelor, adolescentina, în care predomina idealurile romantice, subiectul cunoasterii este eul liric în jurul caruia se circumscrie lumea reala.
În primele doua volume (“Sensul iubirii”, “O viziune a sentimentelor”), majoritatea poeziilor sunt de dragoste, erosul este un prilej de a comunica framântatele întâmplari alre fiintei interioare, care sunt mai puternice decât ale conditiei fizice date. Iubirea produce o senzatie de plutire, zborul se naste din dragoste ca o coloana a infinitului între pamânt si cer.
În poezia “Cântec”: “Du-ma, fericire, în sus si izbeste-mi / Tâmpla de stele, pâna când / Lumea mea prelunga si în nesfârsire / Se face coloana sau altceva / Mult mai înalt si mult mai curând.”, starea de iubire e starea din afara incertitudinii, este “cântecul de izbânda a sunetului si a luminii”. Iubirea este o stare lirica complexa, este o iesire din somn, motivul fundamental fiind cel al rasaritului: “Soarele salta din lucruri strigând / Clatina muchiile surde si grave.” (“O calatorie în zori”).
A doua etapa - Lirica necuvintelor, maturitatii creatoare începe cu volumul “Dreptul la timp”. Vizionalismul lui Nichita Stanescu se abstractizeaza, viziunea asupra spatiului si timpului se schimba.
Poemul “Enghidu” este un poem despre moarte. Pierzându-si prietenul Enghidu, uriasul Ghilgames descopera sentimentul mortii, necunoscut pâna atunci. Poetul, din perspectiva abstracta a durerii da o definitie afectiva a timpului: “trecerea durerii în trecerile timpului”. Timpul este o absenta care creaza si o creatie care nu se poate numi: “Ceea ce nu e, fara de margini este / Pretutindenea calatoreste, pete mari întâlnind / Carora Timp le spun / [...] / Ceea ce nu e, fara Timp este, ca amintirea / E asemenea vazului mâinilor / Asemenea / Auzului ochilor”.
Miturile nu apar doar cu sensurile lor initiale, cu sunt un pretext pentru a transmite o stare lirica complexa. În poemul “Enghidu” este un pretext pentru a comunica durerea generata de scurgerea ireversibila a timpului, scurgere care înseamna moarte.
În poemul “Catre Galateea”, poetul reînvie mitul Galateei, care este atât opera cât si femeia neînduratoare. Creatorul modern cere îndurarea de a fi de la cea creata de el.
Volumul “11 Elegii” este considerat cea mai buna carte a lui Nichita Stanescu. Poetul dezvolta un numar de raporturi care delimiteaza poezia si existenta poetului. Punctul de plecare este criza de natura existentiala pe care poetul încearca sa o depaseasca prin meditatie. Stilul acestor poezii este solemn si ermetic, ex. “Elegia întâia”: “Totul este inversul totului / Spune Nu doar acela / Care îl stie pe Da / Însa el care stie totul / La Nu si la Da are foile rupte” (Nu poti nega ceva ce nu cunosti; pe masura ce cunosti mai mult esti mai constient de relativitatea lucrurilor sale).
De fapt, elegiile sunt “definitii” filosofico-lirice ale unor concepte fundamentale ale existentei poetului. În elegii tema este suferinta de diviziune, tânjirea dupa unitate: “Durere a ruperii în doua a lumii ...


  • Referate asemanatoare

Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2021 - Referatele.org