Referat - Nichita Stanescu

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 7 ani
Afisari
4280
Etichete
nichita, stanescu
Descarcari
495
Nota
5.25 / 10 - 4 voturi

“Spre diferenta de orice alceva,
în natura gindirii poezia îsi propune
ca tema a tragicului fundamental
dialogul dintre maretie si infinit.”
“Poetul nu are biografie:biografia lui
este fapt propria opera, mai
buna sau mai rea, mai mareata
sau mai putin mareata.”
Nichita Stanescu a vazut lumina zilei la Ploiesti pe data de 31 martie 1933. Unul dintre cei mai importanti poeti români care s-au afirmat dupa cel de al doilea razboi mondial.
Din familia lui face parte:
Tata: Nicolae H. Stanescu - nascut la 19 aprilie 1908. În linia paterna, Nichita Stanescu se trage dintr-o solida familie de mci mestesugari si comercianti români, la origine tarani prahoveni veniti în Ploiesti pe la secolul nouasprezece.
Mama: Tatiana Cereaciuchin - nascuta la 16 februarie 1910, la Voronej, într-o familie de conditienobila din partile Donetului, refugiata apoi în România. Se muta la Ploiesti unde la întîlnit pe Nicolae Stanescu. Tinerii s-au casatorit la 6 decembrie 1931.
Studiile si le-a facut la liceul “Sf. Petru si Pavel” care a devenit
“I. L. Caragiale” din Ploiesti. Este absolvent la Facultatea de Fiologie din Bucuresti.
1952 - Se casatoreste cu Magdalena Petrescu, iubirea sa din adolescenta, dar dupa un an se despart.
1955- Transcrie Agoticele sale care nu au fost publicate si vazute ca profund serioase.
1957- În martie Nichita Stanescu debuteaza simultan în revistele
Tribuna si Gazeta literara din Cluj cu trei poezii.
1957-1968 – Este pe scurt timp corector si apoi redactor la sectia de poezie a Gazetei literare (director Zaharia Stancu).
În literatura a debutat cu volumul Sensul iubirii (1960) contine 112 de pagini de poezii, care anunta o sensibilitate accentuata si încercare tempe rara de înoire a limbajului poetic. Treptat, Nichita Stanescu a ajuns la un vizionarism poetic deosebit de personal si la o metologie lirica proprie, în centrul careia sta cuvîntul si sinele, pe marginea carora creatorul îsi organizeaza întreaga lui existenta.
Pentru Nichita Stanescu, Pamîntul si Cosmosul sunt subiecte de îndelunga si fertila meditatie, simbolurile care domina o mare parte a operei.
Temele abordate de Nichita Stanescu sunt: dragostea, moartea, nasterea, conditia poetului si a poeziei, setea de real, setea de absolut, meditatia asupra conditiei umane, iubirea, act de cunoastere.
Sentimentul iubirii este vazut ca o stare de iluminare. Volumul O viziune a sentimentelor (1964) poarta pecetea unor idile sentimentale.
Formula estetica este diferita de la un volum la altul, toate însa situînde-se în nota de originalitate a poetului, în ceea ce priveste limbajul poetic. Aceasta a determinat critica literara, nu de putine ori, sa vorbeasca de prezenta lui Nichita Stanescu în literatura româna ca un moment reprezentativ, dupa Mihai Eminescu si Tudor Arghezi.
De la o carte la alta, scriitorul a ajuns si la un mod propriu de exprimare, la un limbaj inconfundabil în lirica ultimelor decenii.
Originalitatea poeziilor sale provine, deopotriva, din imaginatia patetica, ce reflecta o adînca betie de universul înconjurator, si din metaforele surprinzatoare, însolite, usor de recunoscut.
Nichita Stanescu este poet fantastic si în acelasi timp dramatic, un contemplativ si un luptator, un sentimental si un ideolog, un mistic vizionar si un îndragostit de real. Rareori un poet a recurs la atîtea abstractiuni, versurile par adesea un catalog de idei filozofice generale, de notiuni din fizica, biologie, astronomie sau chimie, de simple definitii si teorii, de numere si litere. Însa rareori un poet a avut o mare capacitate de a unifica aceste abstractii într+un spatiu atît de concrect, mai real decît privelistea unei paduri sau a unei strazi.
Acest foarte original poet pune si o extrem de interesanta problema de limbaj poetic.
Poetul îsi continua anlizele lui pe cuvinte, complicîndu-le tot mai mult, încercînd sa simta nu numai realitatea fizica a cuvîntului, ci a fiecarui sunet în parte, sfarîmînd unitatea fireasca a cuvîntului, izolînd sunetele si punînd între ele un spatiu, un timp ca între pulstiile inimii.
Poetul caita si descopera o stare de gratie a limbajului în care cuvintele sunt înainte de a exprima, în care sensul nu mai apartine adîncului notional al poemului, ideii sugerate ori obiectului desemnat semne-obiecte, capabile de miscare si de liniste, de viata si de disparitie.
Starea aceasta de gratie a cuvîntului permite un contact însolit
cu lucrurile, deposedate de formele lor, reduse la sunete si litere, si
ca...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2020 - Referatele.org