Referat - Nichita Stanescu

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 7 ani
Afisari
2813
Etichete
nichita, stanescu
Descarcari
621
Nota
9 / 10 - 1 vot



Poezia… iubirea lui Nichita Stanescu
motto: “El incepe cu sine si sfarseste cu sine”
Opera lui Nichita Stanescu este greu de incadrat cu strictete intr-un curent, intr-o miscare literara, caci originalitatea o singularizeaza puternic in cadrul creatiilor romanesti sau chiar al celor universale. Aceasta il desparte de suprarealisti si de futuristi, facandu-l un poet modern al spiritului epopeic si al mitologiei eului originar. Nichita Stanescu afirmase intr-un eseu de tinerete: “clasicul vede idei, romanticul sentimente” - “modernul vede deodata ideile si sentimentele, dar le vede cu cuvintele”, iar “Cuvintele sunt sufletul omului; de aceea cu cat ele sunt mai bine exprimate, mai adevarate, mai cinstite, mai visatoare, cuvintele sunt materialul principal al poetului.”
Pentru antici, poezia era “o aventura a spiritului care cauta, ea ne instruieste si ne comunica o cunoastere” (Aristotel). Pentru Stanescu... “poezia este o lacrima care plange cu ochi”. Criticul Eugen Simion defineste poezia lui Nichita Stanescu drept “poezia poeziei”. Stanescu însusi afirma: “poezia nu este numai arta, este însasi viata, însusi sufletul vietii”.
Prima iubire a lui Nichita Hristea N. Stanescu a fost o fetita de 11 ani, numita Alice, pe care indragostitul, in varsta de doar 5 ani, o alinta Sissy.
Ca elev, “era zilnic vazut prin curtea liceului sau pe strada cu o fata care-l urma ca o umbra.[...] Din adolescentul voluminos iese, curand, un tanar cu trupul subtire ca un lujer, cu ochii melancolici, parsivi, intrat numaidecat (la 19 ani) sub jugul familiei.” Casatoria cu Magdalena Petrescu, iubirea sa adolescentina, se dovedeste a fi un gest romantic, fara suport real, deoarece tinerii se despart dupa doar un an de casnicie.
Inca de la primul volum de versuri, “Sensul iubirii”(1960), Nichita Stanescu renunta la poezia evenimentului, dominanta in deceniul abia incheiat, si opteaza pentru o poezie degajata de epic, anecdotic, imbogatita cu un limbaj original si o mitologie lirica proprie. El alege calea revalorificarii unei componente poetice romantice, aceea a repropunerii eului liric drept centru al poeziei. Personajul reprezentant al lumii sale poetice este Amfion, care inalta prin cantec edificiul poeziei. Volumul face ca numele lui sa fie alaturat celui al lui Labis, considerat atunci apogeul literaturii tinere.
Spre sfarsitul facultatii se logodeste cu Doina Ciurea, o colega venita de la Scoala de Literatura “Mihai Eminescu”.La 6 iunie 1962 se casatoreste cu aceasta, iar dragostea lor constituie sursa liricului din “O viziune a sentimentelor”.
Volumul “O viziune a sentimentelor”(1964), care ii aduce Premiul Uniunii Scriitorilor, sta sub semnul unui vizionarism poetic fermecator prin nota lui ludica. El configureaza un univers oniric, ancorat intr-o vesnica varsta edenica: varsta inocentei adolescentului visator ; miturile pasesc timid in poem, versul este muzical si imprevizibil, de o suavitate dinamica si socanta. Este caracterizat de sentimentul imponderabilitatii (sugestia de plutire: “Miscare in sus”, “Pentru ca inot si zbor in sus”), cand tinerii indragostiti devin pietoni ai aerului si de o prospetime virginala. Lirismul lui Nichita Stanescu cunoaste dimensiunea confesiunii, a unei cuceritoare sinceritati. (M. Calinescu)
“Leoaica tanara, iubirea”, poem cuprins in acelasi volum, sugereaza ideea ca prin iubire se realizeaza o cucerire ingenua a realitatii; acesta este volumul in care poetul apare in ipostaza unui “homo cosmicus”, osciland mereu intre cer si pamant, fiind “zburator sideral”, dar si “scafandru inauntrul sinelui”. (Al. Dima)
In poemul “Varsta de aur a dragostei” autorul reda imaginea inedita a iubirii ca pe o boala a trupului:
“Miinile mele sint indragostite,
vai, gura mea iubeste,
si iata, m-am trezit
ca lucrurile sunt atat de aproape de mine,
incat abia pot merge printre ele
fara sa ma ranesc.”
Apoi, poemul trece la mitologie pentru a explica: “sentimentele sunt zeite de aer si indragostitul “cu panzele sufletului umflate de dor” cauta pretutindeni imaginea aburoasa a iubirii.”
Starea de iubire este rezumata de versul:
“ce bine ca esti, ce mirare ca sunt”
sau sub o alta forma:
“infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntamplarii ca sunt”
În poezia “Cântec”(“O viziune a sentimentelor”) starea de iubire este starea din afara incertitudinii, este “cântecul de izbânda a sunetului si a luminii”:
“Du-ma, fericire, în sus, si izbeste-mi
tâmpla de stele, pâna când
lumea mea prelunga si în nesfârsire
se face coloana sau altceva
mult mai înalt si mult mai curând.”
Iubirea este o stare lirica...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2020 - Referatele.org